Un profesor universitar din Brașov este acuzat că ar fi agresat sexual două studente, pe care le-ar fi picat la examene

×
Codul embed a fost copiat

Un profesor universitar din Brașov este cercetat pentru agresiune sexuală după ce două studente i-au reclamat comportamentul nepotrivit.

Acum, dascălul nu mai poate preda în nicio unitate de învățământ superior din țară.

Bărbatul, în vârstă de 55 ani, era profesor la Facultatea de Construcţii din cadrul universității Brașov când s-au petrecut faptele, în mai 2022, respectiv iulie 2023.

Studentele care au depus plângere susțin ca profesorul le-ar fi picat intenționat la examen ca mai apoi să le cheme la pregătire individuală.

Lecțiile le-ar fi predat la ore târzii, iar la final pe una dintre eleve, studentă în anul I, ar fi atins-o pe sâni în timp ce ieșea din sala de curs.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe cealaltă, studentă în anul II, ar fi încercat să o ia în brațe și să o sărute.

După ce faptele au ieșit la iveală, comisia de disciplină din cadrul universității Transilvania a decis să îl concedieze pe profesor.

Joi procurorul a hotărât ca bărbatul să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, timp în care nu își mai poate exercita funcția de profesor universitar.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Un bărbat din Sălaj care și-a violat fiica vitregă, o fetiță cu autism, și-a primit pedeapsa. Cum a reușit mama să afle totul
Un bărbat din Sălaj care și-a violat fiica vitregă, o fetiță cu autism, și-a primit pedeapsa. Cum a reușit mama să afle totul

Bărbatul din Sălaj care anul trecut și-a violat fiica vitregă, o copilă de numai 11 ani, diagnosticată cu autism, a fost acum condamnat definitiv la 8 ani și 2 luni de închisoare.

Minora din Galați care a născut prematur în baie, acasă, ținuse sarcina ascunsă. Copilul a murit la scurt timp
Minora din Galați care a născut prematur în baie, acasă, ținuse sarcina ascunsă. Copilul a murit la scurt timp

Caz cutremurător, la Galați: o tânără de 17 ani este cercetată pentru ucidere din culpă după ce a născut prematur, în urma unei sarcini ținute ascunse. Fata, care este elevă, a adus pruncul pe lume fără să înțeleagă ce se întâmplă.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă