Profesioniști din domeniul medical: Relaxarea bruscă a restricțiilor ar avea efect de bumerang

×
Codul embed a fost copiat

Și profesioniștii din domeniul medical, dar și reprezentanții societății civile au reacționat vehement după anunțul ministrului de Interne privind petrecerea sărbătorilor de Paște.

Relaxarea bruscă a restricțiilor ar avea efect de bumerang, spun medicii, care cer ca problemele de sănătate publică să fie lăsate în seama profesioniștilor. Altfel, toate eforturile din ultimele săptămâni vor fi în zadar.

Cozile de la biserici pentru a lua sfintele paști sau lumina dusă de forțele de ordine, din casă în casă, ori din scară în scară, oricât de bine organizate ar fi, reprezintă riscuri uriașe acum și ar putea avea urmări grave, avertizează din nou specialiștii.

Raed Arafat: "O relaxare bruscă sau o reducere a măsurilor bruscă s-ar putea să aibă un efect de bumerang împotriva noastră și tot ce am câștigat până acum, să pierdem. Clar că până la sărbătorile pascale și imediat după sărbătorile pascale relaxarea este exclusă, din punct de vedere medical, și a situațiilor de urgență".

Alexandru Rafila: "Nu trebuie să existe niciun fel de ingerințe de natură politică în problemele de sănătate publică. Problemele de sănătate publică trebuie lăsate exclusiv în seama profesioniștilor iar responsabilitățile care există pentru fiecare instituție trebuie respectate".

Citește și
Klaus Iohannis
Marcel Vela, criticat dur de Iohannis, după acordul MAI - BOR
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Pericolul nu a trecut și tot acest aranjament al politicienilor cu Biserica ar ascunde doar un interes electoral, consideră și analistul Cristian Tudor Popescu.

Cristian Tudor Popescu: "În loc să se gândească la oameni, la viața și la moartea lor, domnii Vela și premierul Orban s-au gândit la alegeri. Au dat aceste ordonanțe militare pe care domnul Vela ni le-a citit ca un arhanghel după care vine cu un protocol complet ilegal, în primul rând, în afara acestor ordonanțe, în afara procedurilor guvernamentale. Ceea ce rezultă este confuzie la nivelul autorităților, este creșterea neîncrederii în autorități".

Experții în sănătate publică avertizează că ne putem aștepta la o explozie a unor noi focare de infecție.

Vlad Mixich, medic: "Vorbim de zeci de mii de voluntari care ar trebui să respecte regulile de distanțare socială și de igienă, foarte strict, s-o facă foarte, foarte organizat, ori știm că și în cele mai civilizate și ordonate țări un număr atât de mare de oameni care respectă extrem de ordonat și extrem de strict reguli e ceva exceptional. Prin urmare este greu de crezut că în România zeci de mii de oameni pot acționa atât de ordonat și atât de organizat".

Câtă vreme nici în țările cele mai avansate în lupta împotriva noului virus experții nu au găsit o metodă mai eficientă, măsurile de distanțare socială rămân singura soluție viabilă.

Cristian Tudor Popescu: "Ele sunt foarte corecte, sunt binevenite, sunt singura cale prin care pot fi cruțate viețile unor oameni și asta contează mai mult decât orice acum".

Vlad Mixich: "Sănătos este să stați acasă în special dacă aveți peste 65 de ani sau o boală cronică și să nu uitați cum scrie și în noul testament, bisericile sunt făcute din suflete, nu din cărămizi și din ziduri și acolo unde doi sau trei se adună în numele lui Dumnezeu e prezent și El, e tot un citat din Biblie. Stați acasă ca să vă protejați!."

De altfel, de când a izbucnit pandemia, sunt multe exemple de aglomerări necontrolate care au fost decisive în răspândirea infecției.

Nenorocirea din nordul Italiei, de pildă, ar fi pornit de la un simplu meci de fotbal, spun experții imunologi. Pe 19 februarie a avut loc partida Atalanta-Valencia, și un sfert din populația orașului Bergamo, ulterior, crunt lovită de coronavirus, s-a aflat în tribune.

Alături de italieni și mii de suporteri spanioli care au dus apoi infecția în peninsula Iberică. Mai apoi, în Coreea de Sud, principalul focar de infecție a apărut într-o sectă religioasă creștină care prin întâlnirile bisericești ale adepților săi a reușit să genereze aproximativ 40% dintre cazurile de îmbolnăvire din toată țară. Și, în fine, chiar la noi, în orașul aflat acum în carantină, Țăndărei, zeci de oameni s-au infectat după ce au participat la o înmormântare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cea mai dură competiţie din lume. Cine sunt primii concurenţi care au obţinut imunitatea
Cea mai dură competiţie din lume. Cine sunt primii concurenţi care au obţinut imunitatea

www.voyo.ro

 

Marcel Vela, criticat dur de Iohannis, după acordul MAI - BOR
Marcel Vela, criticat dur de Iohannis, după acordul MAI - BOR

„Stați acasă, altfel, după Sărbători, o să avem înmormântări”. Pe un ton cât de poate de ferm, șeful statului a cerut astăzi guvernului României să renunțe la acordul încheiat cu Patriarhia Română, pentru noaptea de Înviere.

Franța promite prime de 1.500 de euro pentru angajații din Sănătate
Franța promite prime de 1.500 de euro pentru angajații din Sănătate

Premierul francez Edouard Philippe a declarat miercuri că angajaţii din sistemul de sănătate în regiunile cele mai afectate de COVID-19 vor primi câte o primă de 1.500 de euro, scrie Agerpres, citând Reuters şi Le Figaro. 

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.