Ger năpraznic în România: au fost și -23 de grade. Vremea se va încălzi cu peste 30 de grade săptămâna viitoare

×
Codul embed a fost copiat

După ninsori, a venit un ger crunt, cu temperaturi care au ajuns și la minus 23 de grade. Valul de frig vine din nordul Europei și va mai ține câteva zile. A pus stăpânire și pe orașe, dar cel mai rău a fost în zonele de munte.

Primul val de ger năpraznic din această iarnă s-a instalat în mai multe localități din țară! Au fost  -23 de grade la Obârșia Lotrului, -21 la Întorsura Buzăului și -22 la Vârful Omu, în Bucegi.

Frigul vine din nordul Europei și va mai ține câteva zile. Joi va fi chiar mai rece decât azi, anunţă meterologii! În aceste condiţii, oamenii ţin permanent aprins focul în sobe şi au grijă de animale, să nu înghețe!

La Fundata, în județul Brașov termometrul a indicat -17 grade celsius, în această dimineața. Şoferii s-au trezit cu noaptea în cap ca să-și dezghețe mașinile.

Bărbat: ,,Nu se deschide geamul, e prea frig. Am lăsat-o o jumătate de oră pornită”.

Citește și
Harta
România, lovită de ger și viscol. Temperaturile ar putea ajunge până la minus 20 de grade
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bărbat: ,,Pe la 4 m-am sculat și am dat zăpada ca să pot să plec acum".

Într-o singură zi, țurțurii care atârnă la streșini au crescut spectaculos.

La peste 1300 de m, gerul a încremenit totul. Țurțurii ajung până la jumătatea casei, iar zăpada pe care o vedeți la geam măsoară în jur de 20 de cm.

Localnicii sunt nevoiți să alimenteze sobele constant, pentru că altfel imediat se răcește în case.

”Elena Urs, localnic: Ne îmbrăcăm bine, ne încălțăm bine, mergem la animale, Venim în casa mai punem un lemn pe foc, mai ieșim iar la treburi, la zăpadă, la curățat zăpada din curte.

Reporter: Câte straturi de haine aveți?
Elena Urs: 1, 2, 3, 4...”.

-17 grade la Bistrița Bârgăului

Ion Urs este treaz de la 5 dimineața. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă să verifice animalele din grajd.

Ion Urs, localnic: ,,În grajd e cald, e bine, e îngrijit. Le-am făcut condiții".

Îmbrăcat bine, cu trei straturi de haine, un gospodar curăță de gheață jgeabul din care beau animalele apă.

Niculae Cocan. Localnic: ,,Avem văcuţele și oițele aici la grajd și trebuie să venim să le hrănim, să le îngrijim".

Şi în Bistrița Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud s-au înregistrat temperaturi de minus 17 grade. Oamenii încearcă să țină permanent focul aprins în sobe şi au grijă să-şi protejeze şi animalele de ger.

Într-o gospodărie, animalele au primit mâncare pregătită cu apă caldă.

Reporter: Ce încălziți acolo ?

Ioana: ”Pentru porci, le opărim făină neagră și cu tărâțe, așa le dăm de băut că sunt calde, nu le poți da rece”.

Vremea se va încălzi cu 30 de grade săptămâna viitoare

În celălalt capăt al ţării, în Banat, la Muntele Mic s-au înregistrat temperaturi de -10 grade Celsius sau chiar mai scăzute. Chiar și așa, mulți teribiliști s-au aventurat să schieze prin zone periculoase.

”Uitați pe unde schiază oamenii din ziua de azi. Numai stâncărie aici. Cum să intri aici, dacă nu ai niciun semn?!".

Un tânăr de 16 ani, de exemplu, s-a abătut de la pârtie și s-a rătăcit. În cele din urmă și-a abandonat echipamentul și a luat-o pe jos, prin ger și pe o zăpadă de 2 metri. A fost găsit de salvamontiști după câteva ore.

”Am găsit urma lui, am găsit skiurile și rucsacul și acum urmează să îl găsim și pe el”.

 

Hărțile meteo arată că frigul crâncen, ilustrat cu mov și albastru, se va accentua în toată țara, în zilele următoare, când vor fi minime de minus 22- minus 23 de grade. Gerul va ține până în weekend. De săptămâna viitoare, vremea caldă va reveni, iar în sudul țării vor fi și 11-12 grade.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vremea azi, 7 februarie. Mai vin câteva ninsori slabe în jumătatea estică pe unde şi vântul rămâne destul de insistent
Vremea azi, 7 februarie. Mai vin câteva ninsori slabe în jumătatea estică pe unde şi vântul rămâne destul de insistent

Ziua de marți ne-aduce tot vreme rece şi ger, dimineaţa, în multe zone. Mai vin câteva ninsori slabe în jumătatea estică, pe unde şi vântul rămâne destul de insistent.

România, lovită de ger și viscol. Temperaturile ar putea ajunge până la minus 20 de grade
România, lovită de ger și viscol. Temperaturile ar putea ajunge până la minus 20 de grade

Se întorc ninsorile cu ger puternic în mai multe regiuni ale țării. Meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol și vânt puternic la munte, dar și în zona litoralului, până duminică seară la ora 20.00.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.