Primii km de Drum Expres din România vor fi inaugurați joi. VIDEO

drum expres
Facebook/Irinel Ionel Scriosteanu

Primii kilometri de drum expres din România vor fi inaugurați joi. Este vorba despre primii 18,5 km din Drumul Expres Craiova – Pitești, respectiv Lot 1 km 17+700 - km 36+200 din Tronsonul 2.

“După deschiderea circulației rutiere, accesul pe acest lot se va face astfel:
-pe relația Craiova-Pitești, accesul se face din DN65, prin sensul giratoriu executat în apropiere de Balș
-pe relația Pitești-Craiova, accesul se va face prin sensul giratoriu construit pe DN65, spre localitatea Piatra Olt”, a transmis pe Facebook secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu.

El a precizat că “în scurt timp vom da în trafic și Lotul 2 al Tronsonului 2”, fără a preciza, însă, cât va dura.

Secretarul de stat a precizat că Tronsonul 2 are o lungime de 39,85 km, cu punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final Municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina și Valea Mare.

"Drumul Expres Craiova - Pitești este împărțit în 4 tronsoane. Va avea o lungime de peste 121 km și câte 2 benzi pe fiecare sens. Vor fi realizate 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje", a mai scris Irinel Ionel Scrioșteanu.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Nicolae Ciucă: Astăzi, se deschide centura de ocolire a municipiului Balş

”Astăzi (joi - n.red.), se deschide centura de ocolire a municipiului Balş, avem garanţiile, domnule ministur, şi de la contructor. Este un demers care a început cu aproximativ trei ani în urmă şi iată că reuşim să deschidem astăzi prima porţiune de drum expres din România, care va asigura cu certitudine evitarea acestei aştepări şi pierderea timpului în trafic, în localitatea Balş”, a spus şeful Executivului.

Ciucă a mai spus că speră ca românii să se poată bucura de timpul câştigat în trafic, notează News.ro.

Premierul a mai spus că este o veste bună pentru cei care circulă pe itinerariul: Bucureşti-Piteşti-Craiova-Severin-Timişoara.

”Ştim că la mijlocul distanţei, în localitatea Balş, de fiecare dată traficul se aglomera şi pe câţiva kilometri se petreceau şi mai mult de un ceas”, a mai afirmat şeful Executivului.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital
O fetiţă de 6 ani şi mama ei au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni din Râmnicu Vâlcea. Au fost duse la spital

O minoră în vârstă de şase ani şi mama ei au ajuns la spital, miercuri dimineaţa, după ce au fost accidentate de o maşină pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute
Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost reţinute pentru 24 ore în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţă într-o remorcă pe strada Oneştilor din Oradea.

Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate

Mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.