Primele rezultate ale anchetei dublei tragedii de la Constanța. Avionul și elicopterul s-au prăbușit dintr-un cumul de cauze

×
Codul embed a fost copiat

Prăbușirea avionului de luptă MiG-21 și a elicopterului IAR-330 plecat în salvarea pilotului a fost cauzată de un ”cumul de factori umani și de mediu”, a transmis miercuri MApN.  

O parte din vina catastrofei aeriene de la Constanța revine factorului uman, reiese din ”Concluziile preliminare privind cauzele prăbușirii aeronavelor MiG 21 LanceR şi IAR 330, din data de 2 martie”, raport emis miercuri de Ministerul Apărării Naționale.

Transmitem comunicatul integral trimis de MApN cu privire la concluziile preliminare ale anchetei: 

”Comisiile de investigare tehnică au formulat concluziile preliminare cu privire la cauzele probabile care au dus la prăbușirea unui avion MiG-21 LanceR şi a unui elicopter IAR-330, la data de 2 martie, în judeţul Constanţa, evenimente care au cauzat decesul a opt militari.

Din informațiile obținute în urma măsurătorilor şi a evaluărilor efectuate, analizei datelor extrase din sistemul de înregistrare a parametrilor de zbor şi de funcţionare de la bordul aeronavelor, audierii convorbirilor radio, examinării stării epavelor aeronavelor, studierii hărţilor sinoptice şi a condiţiilor meteorologice existente în zonele de impact la momentele producerii celor două catastrofe aeriene, comisiile au concluzionat că ambele evenimente s-au produs, cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu, a căror pondere urmează să fie stabilită la finalizarea procedurilor de investigare.

Citește și
militari elicopter
Durere imensă pentru rudele militarilor decedați în accidentul aviatic. Cel mai tânăr dintre dispăruți avea doar 27 de ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetările pentru stabilirea cauzelor și concluziilor finale continuă, sub coordonarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Conform procedurilor referitoare la exploatarea aeronavelor militare, pe baza concluziilor preliminare Statul Major al Forţelor Aeriene a luat măsurile necesare în vederea reluării misiunilor de zbor cu aceste aeronave: au fost revăzute şi actualizate procedurile de operare, au fost parcurse module de pregătire teoretică şi practică cu toate categoriile de personal aeronautic care operează aceste aeronave şi s-au executat verificări tehnice la toate aeronavele de tip MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele.

În urma aplicării acestor măsuri, a fost autorizată reluarea misiunilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele.

* * *

Reamintim că miercuri, 2 martie, ora 20.00, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriană, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, prăbușindu-se în zona localității Cogealac.

Ca urmare a declanșării operațiunilor de căutare-salvare, un elicopter militar IAR-330 al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a decolat în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG-21 LanceR.

Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom.

Pilotul avionului MiG-21 LanceR şi cei șapte membri ai echipajului elicopterului IAR-330 și-au pierdut viața în urma acestor accidente”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două dosare penale au fost deschise în cazul dublei tragedii aviatice petrecute în județul Constanța
Două dosare penale au fost deschise în cazul dublei tragedii aviatice petrecute în județul Constanța

Două dosare penale au fost deschise în cazul dublei tragedii aviatice petrecute în județul Constanța, miercuri. Rămășițe din cele două aeronave au fost culese vineri de anchetatori și urmează să fie analizate.

Durere imensă pentru rudele militarilor decedați în accidentul aviatic. Cel mai tânăr dintre dispăruți avea doar 27 de ani
Durere imensă pentru rudele militarilor decedați în accidentul aviatic. Cel mai tânăr dintre dispăruți avea doar 27 de ani

Curg lacrimi amare pe obrajii rudelor și prietenilor celor care și-au pierdut viața miercuri seară pe pământul Dobrogei. Cel mai tânăr dintre dispăruți avea doar 27 de ani și se pregătea să-și ducă iubita la altar.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Filmul dublei tragedii aviatice din Constanța. Scenariile luate în considerare de investigatori
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Filmul dublei tragedii aviatice din Constanța. Scenariile luate în considerare de investigatori

Dubla catastrofă care a îndoliat aviația română, este investigată de Parchetul Militar. Un Mig 21 Lancer și un elicopter IAR 330 Puma, s-au prăbușit miercuri seară în Dobrogea unul după celălalt.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.