Primarii pot deveni beneficiari de informații secrete de la SRI. Comisia parlamentară de control vrea modificarea legii

SRI

Primarii ar putea beneficia de informații confidențiale de la SRI, la fel ca și prefecții și președinții de consilii județene.

Comisia SRI va înainta o propunere legislativă pentru lărgirea categoriilor e funcționari publici care să aibă acces la informații secrete.

Propunerea a fost făcută publică după o vizită a membrilor Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI la Direcţia Regională de Informaţii Moldova Sud.

„Am participat, alături de colegii din Comisie, la o activitate de control parlamentar la Galaţi, unde am avut mai multe întâlniri cu conducerea SRI din regiunea Moldova Sud. A fost o acţiune care figura în planul nostru de control pe acest an. Deplasarea Comisiei în teritoriu a fost amănunţit pregătită şi am avut astfel, la Galaţi, o serie de discuţii foarte aplicate, concrete, referitoare la organizarea şi activitatea direcţiei, la principalele riscuri de securitate în regiune, cum ar fi migraţia sau ameninţările transfrontaliere, dar şi despre adaptarea operaţiunilor şi a resursei umane la noile provocări generate de pandemia de COVID-19”, a afirmat senatorul Cristian Chirteş, preşedinte al Comisiei SRI din Parlament, potrivit unui comunicat de presă al Camerei Deputaţilor, citat de news.ro.

Conform sursei citate, discuţiile de la Galaţi au vizat şi necesitatea schimbării legilor securităţii, lucru care nu mai suportă amânare, a mai spus Chirteş.

Citește și
Operațiune fără precedent în SUA. Poliția a găsit 150 de copii care erau dați dispăruți
Valiză suspectă în sectorul 6 al Capitalei. SRI a anunțat că a fost o alarmă falsă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Efectiv, munca celor din serviciu şi nu doar de la SRI, ci şi din structurile de apărare, este îngreunată de lacunele legislative în combaterea provocărilor actuale de securitate”, a explicat senatorul PNL.

El a mai precizat că a fost analizată posibilitatea şi s-a ajuns la concluzia ca, prin actualizarea legislaţiei în vigoare, „primarii municipiilor reşedinţă de judeţ trebuie să fie incluşi pe lista beneficiarilor de informaţii, aşa cum sunt preşedinţii consiliilor judeţene şi prefecţii”.

„Vom face această propunere în Parlament”, a conchis Chirteş.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Atac cibernetic asupra spitalului Witting din Capitală. Atacatorii au cerut răscumpărare
Atac cibernetic asupra spitalului Witting din Capitală. Atacatorii au cerut răscumpărare

Hackerii au preluat controlul asupra serverelor de la spitalul Witting, din capitală! Au criptat datele şi au cerut răscumpărare în moneda virtuală

Valiză suspectă în sectorul 6 al Capitalei. SRI a anunțat că a fost o alarmă falsă
Valiză suspectă în sectorul 6 al Capitalei. SRI a anunțat că a fost o alarmă falsă

Serviciul Român de Informații (SRI) a intervenit, joi după amiază, în sectorul 6 al Capitalei, in urma unui apel la 112 care a sesizat prezența unei valize suspecte în spațiul public.

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat definitiv pentru corupție, s-a predat la o secție de poliție din Italia
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat definitiv pentru corupție, s-a predat la o secție de poliție din Italia

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, condamnat definitiv la 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi luare şi dare de mită şi pe al cărui nume e emis un mandat european de arestare, s-a predat la o secţie de poliţie din Bari.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.