Primar al unei comune din Sibiu cu cei mai mulţi nevaccinaţi: Nici cei ce şi-au îngropat rudele nu cred că există COVID-19

Vaccinare

Primarul comunei Jina din Mărginimea Sibiului, Gheorghe Vasile Beschiu, recunoaşte că deşi el s-a vaccinat împotriva COVID-19, nu reuşeşte să-i convingă pe cetăţenii din localitate să se imunizeze, scrie Agerpres.

Potrivit primarului din Jina, nici cei care şi-au îngropat deja rudele cu COVID-19 nu cred că există cu adevărat această boală şi preferă să-i acuze pe medici că le-au infectat rudele cu virusul.

"Oamenii nu vor să se vaccineze, sunt foarte reticenţi. Nu vor. Când aud de vaccin, nici nu vor să stea de vorbă. Ce a depins de noi, noi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă, am făcut campanii de informare. Care a vrut să se vaccineze, a mers la Sibiu şi s-a vaccinat. Au mai mers şi la medicul de familie, vreo 20 din câte ştiu eu. La chestia asta nu ai ce le face. Nu ai ce face, nu vor. Foarte mulţi nu cred că există COVID. Au fost cazuri de le-au murit în familie de COVID şi ei nu cred şi zic că i-au băgat doctorii în corp. (...) Pot să vină zeci de campanii de informare, nu ai ce le face, eu recunosc, acesta este adevărul", a declarat luni, primarul Gheorghe Vasile Beschiu.

Potrivit edilului, în Jina nu se vaccinează nici cei cu studii superioare şi a dat ca exemplu cazul fostei directoare de la şcoală, care a decedat, după ce nu s-a imunizat şi s-a îmbolnăvit de COVID-19.

"A murit şi fosta directoare de şcoală, care nu s-a vaccinat. S-a dus la spital, dar în ultima fază, nu au mai avut ce să-i facă. Soţul ei s-a vaccinat şi e în spital şi acum", a arătat primarul Gheorghe Vasile Beschiu.

Citește și
doctor mihai craiu
Dr. Mihai Craiu: „La copii, COVID-19 evoluează rareori cu forme semnificative de boală”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Şi directoarea adjunctă de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Adela Morar, confirmă faptul că de fiecare dată când s-a oferit să trimită echipă de vaccinare la Jina, cetăţenii de acolo au refuzat categoric imunizarea.

În prezent, în comuna Jina sunt bolnavi de COVID-19 şapte localnici dintr-un total de 3.591, potrivit Prefecturii Sibiu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Municipiul Drobeta Turnu Severin intră în carantină, incidența a ajuns la 9,94. Ce restricţii se aplică
Municipiul Drobeta Turnu Severin intră în carantină, incidența a ajuns la 9,94. Ce restricţii se aplică

Municipiul Drobeta Turnu Severin intră, luni, în carantină, după ce incidenţa cumulat în ultimle 14 zile a ajuns la 9,94 la mie, scrie News.ro. 

Dr. Mihai Craiu: „La copii, COVID-19 evoluează rareori cu forme semnificative de boală”
Dr. Mihai Craiu: „La copii, COVID-19 evoluează rareori cu forme semnificative de boală”

Medicul Mihai Craiu, de la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu", a declarat, luni, că infecţia cu noul coronavirus la copii "rareori" evoluează cu forme "semnificative" de boală, adăugând că cei mai mulţi pacienţi pediatrici aflaţi la terapie intensivă sunt sugari cu comorbidităţi şi adolescenţi.

Cîțu nu se mai duce în Parlament să dea explicații despre campania de vaccinare anti Covid
Cîțu nu se mai duce în Parlament să dea explicații despre campania de vaccinare anti Covid

Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, luni, că nu va merge la şedinţa Camerei Deputaţilor, la Ora prim-ministrului, care avea ca temă campania de vaccinare împotriva COVID-19.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.