Ministrul Bode, despre cazul Bolintin: ”Tragedia a scos la iveală putregaiul unui sistem”

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul de Interne Lucian Bode critică în termeni duri situația din Bolintin Vale, unde polițiștii par să nu mai aibă putere să impună legea în fața clanurilor.

Într-o conferință de presă organizată luni la sediul M.A.I., Bode a vorbit despre ”putregaiul” sistemului pe care îl conduce chiar el, dar și despre ”cârdășia” unor angajați ai ministerului cu infractorii.

”Această tragedie a scos la iveală, încă o dată, putregaiul unui sistem care s-a degradat de la an la an, în ultimii 30 de ani. Resurse umane insuficiente, câteodată s-au dovedit a fi slab pregătite, câteodată în cârdășie cu puterea politică locală și câteodată în cârdășie cu infractorii de la nivel local” a spus ministrul.

Potrivit acestuia, Bolintin Vale este o localitate cu aproape 15.000 de locuitori, din ultimul recensământ reieşind că aproximativ 15% reprezintă populaţie activă, adică persoanele apte de muncă.

Bolintin Vale, o comunitate cu 15.000 de locuitori la ultimul recensământ, aproximativ 15 % din populație, populație activă. Avem sute de comunități în România din această categorie, să spun, din 15-20.000 de locuitori, 2.000-3.000 reprezintă populație activă. Ceilalți nu sunt nici șomeri, nici nu înregistrează alte venituri. Și ne punem întrebarea, evident, din ce trăiesc? Și avem și răspunsul, de unde aceste cifre alarmante pe zona infracționalității, a furturilor și așa mai departe” a mai spus ministrul Bode.
 

Citește și
Șoferul ucis de romi în Bolintin. Localnicii se plâng că sunt terorizați de ani de zile: ”Ne facem dreptatea singuri!”
Șoferul ucis de romi în Bolintin-Vale. Localnicii se plâng că sunt terorizați de ani de zile: ”Ne facem dreptatea singuri!”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Tragedia din Bolintin Vale

 

După tragedia din Bolintin Vale, care a zguduit orașul, comisarul-șef al IPJ Giurgiu a fost demis. Locul său a fost luat de șeful poliției din Sectorul 1 al Capitalei.

Scânteia revoltei a fost moartea lui Nicolae Tomescu, un localnic de 47 de ani, șofer de microbuz. Bărbatul a fost atacat pe 9 ianuarie, seara, de patru indivizi pe care îi luase în mașină.

Aceştia au devenit violenți în drum spre București, iar când șoferul a oprit microbuzul, unul dintre ei a tăiat un cauciuc al vehiculului.

Scandalul a luat amploare, iar șoferul a fost lovit în cap cu o piatră. A fost dus la spital, iar trei zile mai târziu a murit.

Individul care l-ar fi atacat se află în arest, însă oamenii sunt revoltaţi că ceilalți trei care au participat la scandal sunt încă în libertate.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Forțele de ordine au împânzit Bolintin-Vale, la înmormânarea tânărului ucis de romi
Forțele de ordine au împânzit Bolintin-Vale, la înmormânarea tânărului ucis de romi

Zeci de jandarmi și polițiști patrulează prin Bolintin-Vale în ziua înmormântării tânărului omorât de romi, în condițiile în care orașul a fost declarat zonă de siguranță publică.

 

Șoferul ucis de romi în Bolintin-Vale. Localnicii se plâng că sunt terorizați de ani de zile: ”Ne facem dreptatea singuri!”
Șoferul ucis de romi în Bolintin-Vale. Localnicii se plâng că sunt terorizați de ani de zile: ”Ne facem dreptatea singuri!”

Pentru a doua seară la rând, locuitorii din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, au ieșit în stradă, nemulțumiți de măsurile luate de autorități, după ce un șofer de microbuz a murit atacat de un grup de romi.

Momentul crimei din Bolintin Vale, surprins de camerele de supraveghere. VIDEO
Momentul crimei din Bolintin Vale, surprins de camerele de supraveghere. VIDEO

Primele imagini cu momentul crimei din Bolintin Vale, surprinse de camerele de supraveghere din oraș, arată scandalul din stradă, când victima a fost lovită în cap cu o piatră.

Cine era bărbatul din Bolintin-Vale, ucis după un conflict cu un grup de romi. Motivul pentru care a fost omorât
Cine era bărbatul din Bolintin-Vale, ucis după un conflict cu un grup de romi. Motivul pentru care a fost omorât

Locuitorii din Bolintin-Vale au ieșit în stradă a doua noapte la rând. Cer să se facă dreptate în cazul bărbatului mort după un conflict cu un grup de romi.

VIDEO. A doua seară de proteste la Bolintin Vale, unde un localnic a fost ucis după ce a fost lovit cu o piatră în cap
VIDEO. A doua seară de proteste la Bolintin Vale, unde un localnic a fost ucis după ce a fost lovit cu o piatră în cap

În urma scandalului, șeful Inspectoratului Județean Giurgiu, Cătălin Georgescu, a fost înlocuit din funcție. În locul său a fost numit Ionuț Dana, actualul șef al poliției din Sectorul 1 al Capitalei.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.