Premierul Ungariei, Viktor Orban, la Timișoara: Vrem să construim cu România o nouă Europă Centrală

Viktor Orban
Agerpres

Premierul Ungariei, Viktor Orban s-a aflat, sâmbătă seara, la Timişoara, unde a participat la Gala ”Libertate ‘89”, o serie de evenimente dedicate Revoluţiei Române, organizate de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania.

În discursul său, Orban a vorbit despre o Europă Centrală nouă, dar şi despre scânteia Revoluţiei din România care a fost aprinsă la Timişoara, în faţa Bisericii Reformate.

”În secolul XIX Timişoara a fost unul dintre motoarele de dezvoltare ale Ungariei. Un alt moment de importanţă mondială l-a trăit Timişoara în 1989. Timişorenii, cetăţeni ai României au lansat revolta, spunând că ne vom redobândi libertatea. Lumea are două probleme. Una este că nu crede că e posibil, a doua e că crede ce nu este posibil. În 89 lumea nu a crezut că e posibil ca oamenii să se revolte împotriva comunismului. După cum se spune, nu e posibil ca mămăliga să expodeze, dar s-a putut aşa ceva, s-a demonstrat că românii şi maghiarii sunt în stare să facă front comun”, şi-a început discursul premierul Ungariei, Viktor Orban, conform news.ro.

Prim-ministrul Ungariei a mulţumit românilor care au sprijinit Revoluţia maghiară din 1956.

”Românii au fost cei care au sprijinit revoluţionarii maghiari din 1956 şi dorim să le mulţumim (…) Politica mondială, în 40 de ani nu a crezut posibilă căderea comunismului. Locuitorii României au dovedit că nu e posibil niciun compromis şi au demonstrat că distrugerea comunismului este posibilă doar cu revoltă populară. Am ştiut că dacă e să primim cadouri, cadoul nu putea veni decât de la Dumnezeu, să putem să luptăm, să avem curaj să luptăm”, a spus Orban

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Viktor Orban: Să construim o nouă Europă Centrală care să fie o regiune competitivă şi marea noastră problemă va fi ce să ne facem cu muncitorii care vin din Eurpopa Occidentală să se angajeze la noi”

Premierul Ungariei a vorbit despre viitorul Europei Centrale, o Europă Centrală în care să existe linii ferate de mare viteză, locuri de muncă şi tehnologie.

”Atât despre trecutul comun. Dacă atunci când noi maghiari şi români ne adunam, nu puteam decât să ne aducem aminte (…) Sunt oare posibile ţeluri comune ale maghiarilor şi românilor. În numele naţiunii maghiare pot să vă spun că văd şanse nemaipomenite ca românii şi maghiarii să aibă ţeluri comune. Noi, maghiarii vrem să ieşim din acea situaţie în care să ieşim din linia a doua a Eruoepei. Vrem să ne numărăm printre ţările europene unde e cel mai bine să creezi şi să munceşti. Ungaria vrea să producă cu tehnologia cea mai avansată în lume, Ungaria vrea să fie una dintre ţările cele mai sigure în lume, vrem ca munca Ungariei să nu fie una dintre cele jefuite de comunism. Credem că acest ţel poate fi înfăptuit cu vecinii noştri, inclusiv cu România, să construim o nouă Europă Centrală care să fie o regiune competitivă, una dintre cele mai competitive ale lumii, acolo unde forţele noastre să fie legate de cale ferată rapidă şi marea noastră problemă va fi ce să ne facem cu muncitorii care vin din Eurpopa Occidentală să se angajeze la noi”, a declarat Viktor Orban care a adăugat că mulţi nu cred în acest ţel, dar că nici în 1989 oamenii nu credeau că e posibilă căderea comunismului.

Premierul Ungariei a adus un omagiu episcopului Laszlo Tokes: De ce în Decembrie 89 şi nu mai devreme sau mai tarziu? Nu ştim. Dar ştim că putem spune cu certitudine că dacă un tânăr preot reformat nu se întorcea împotriva puterii, atunci acea scânteie ar fi trebuit aşteptată mult mai mult

”Suntem aici să aducem omagiile noastre în faţa domnului episcop Laszlo Tokes, noi aceia care am bătut câte un cui în coşciugul comunist. (…) Sistemul comunist a fost bazat pe minciună, a fost conceput în păcat şi a fost momentul să se termine odată, dar de ce în Decembrie 89 şi nu mai devreme sau mai tarziu? Nu ştim. Dar ştim că putem spune cu certitudine că dacă un tânăr preot reformat nu se întorcea împotriva puterii, atunci acea scânteie ar fi trebuit aşteptată mult mai mult, aşa că cinste lui Laszlo Tokes (…) Trebuie să mai spun câteva cuvinte şi despre faptul că vedem toate tertipurile prin care au încercat să îl reducă la tăcere şi dubiile şi suspiciunile care l-au urmat. Nu există schimbare politică care de pe o zi pe alta să transforme un câmp de mătrăgună într-un câmp înflorit. Patru decenii şi jumătate nu pot rămâne fără repercusiuni. Am venit aici pentru că suntem datori cu rostirea adevărurilor şi suntem datori actorilor cum a fost Laszlo Tokes. Prin comemorarea noastră aprindem lumina într-un oraş în care pentru prima dată a fost deschis iluminatul public aşa că: La mulţi ani timişoreni! La mulţi ani Laszlo Tokes!”, şi-a încheiat discursul prim-ministrul Ungariei.

Laszlo Tokes: Românii s-au opus dictaturii naţional comuniste, ateiste care a dezbinat societatea şi ne-am unit în spiritul comunităţii etnice

Şi Laszlo Tokes a susţinut un discurs în care a evocat momente din timpul Revoluţiei de la Timişoara şi a menţionat caracterul religios al Revoluţiei.

”Comunitatea reformată din Timişoara s-a unit împotriva regimului ateist, devastator, iar românii s-au opus dictaturii naţional comuniste, ateiste care a dezbinat societatea şi ne-am unit in spiritul comunităţii etnice. Este firesc faptul că mulţimea de mai mult de 100.000 de oameni striga ”Există Dumnezeu” şi cu rugăciunea Tatăl nostru în Timişoara şi în toată ţara au demonstrat caracterul religios al Revoluţiei române”, a spus Tokes.

Primarul Timişoarei Nicolae Robu: Domnule Laszlo Tokes în unele privinţe unele privinţe părerile mele nu coincid cu ale dumneavoastră, dar pemtru asta am avut o revoluţie

Şi primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a fost invitat să ţină un discurs la eveniment, acesta făcând o prezentare a oraşului pe care îl conduce. În cadrul discursului său, Robu i-a transmis lui Laszlo Tokes că în unele privinţe nu este de acord cu el.

”Domnule Laszlo Tokes, în unele privinţe, părerile mele nu coincid cu ale dumneavoastră, dar pemtru asta am avut o revoluţie, să fim liberi. Eu vă respect pentru meritele dumneavoastră din timpul Revoluţiei şi de aceea spun: ”Să dăm Cezarului ce e al Cezarului!”. Timişoara vă este recunoscătoare şi România vă este recunoscătoare. Vă respect domnule prim ministru Viktor Orban pentru că aţi luptat anticomunist chiar dacă eraţi tânar atunci, vă respect pentru multele lucruri bune pe care le-aţi făcut pentru poporul dumneavoastră şi pentru Ungaria”, a declarat Robu.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.