Poţi ajunge la închisoare dacă nu faci nimic. Prevederea mai puţin cunoscută din Codul Penal

penitenciar din Romania
Pro TV

Cei care nu ajută o persoană aflată în pericol sau care nu anunță autoritățile imediat despre ea riscă să ajungă în spatele gratiilor sau să fie amendați, conform legislației penale în vigoare în momentul de față

Potrivit AvocatNet, în Codul Penal se prevede chiar și o pedeapsă pentru lipsa de reacție. Adică, mai simplu spus, pentru că o persoană nu face nimic într-o situație în care o altă persoană este în pericol.

„Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, integritate corporală sau sănătate este în pericol și nu are putința de a se salva” este o faptă care, potrivit Codului penal, se pedepsește chiar cu închisoarea.

Care este pedeapsa şi alte detalii, pe AvocatNet.ro

 

Citește și
Politie
Un bărbat din Danemarca, condamnat la închisoare după ce a ameninţat doi poliţişti tuşind şi strigând că are 'corona'
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CITEŞTE ŞI: Interlopul „Rechinul” i-a trimis o scrisoare președintelui din Mexic. Ce a urmat

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Modificarea kilometrajului de către cei care vând maşini rulate s-ar putea pedepsi cu închisoarea
Modificarea kilometrajului de către cei care vând maşini rulate s-ar putea pedepsi cu închisoarea

Modificarea kilometrajului de către cei care vând maşini rulate şi poate chiar periculoase ar putea deveni infracţiune şi se va pedepsi cu închisoarea.

Un bărbat din Danemarca, condamnat la închisoare după ce a ameninţat doi poliţişti tuşind şi strigând că are 'corona'
Un bărbat din Danemarca, condamnat la închisoare după ce a ameninţat doi poliţişti tuşind şi strigând că are 'corona'

Un danez a fost condamnat la patru luni de închisoare după ce a ameninţat doi poliţişti tuşind şi strigând "corona, corona", potrivit deciziei pronunţate joi de instanţa supremă a Danemarcei şi citată de DPA şi France Presse, citat de Agerpres. 

Rapper condamnat la închisoare în Spania, după o serie de tweet-uri în care insulta monarhia
Rapper condamnat la închisoare în Spania, după o serie de tweet-uri în care insulta monarhia

Un rapper condamnat la închisoare pentru tweet-uri în care insulta monarhia şi forţele de ordine a fost arestat marţi dimineaţă în nord-estul Spaniei după ce poliţia a descins în universitatea în care acesta se baricadase luni, potrivit Reuters.

Un italian a declarat la poliţie că
Un italian a declarat la poliţie că "o bandă de români" i-a măcelărit iubita. Ce au descoperit anchetatorii

Justiţia italiană a dat verdictul într-un dosar absolut şocant de crimă, după aproape un an şi jumătate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.