Poliţia a descoperit în Bucureşti o reţea de prostituţie care exploata fete sub 14 ani

actiune a politiei

Patru percheziţii au loc miercuri dimineaţă, în Bucureşti, într-un dosar de proxenetism şi act sexual cu un minor, în care mai multe persoane urmează să fie duse la audieri.

UPDATE 09:50 Cele 3 minore implicate în caz, la momentul comiterii faptelor aveau 11, 12 şi 13 ani. Şi una dintre persoanele acuzate de proxenetism era minoră la momentul comiterii faptelor. Printre cei implicaţi în dosar ar fi şi bărbaţi cărora le-au fost vândute copilelele.

”În această dimineaţă, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti prin Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, efectuează 4 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi act sexual cu un minor. De asemenea, vor fi puse în aplicare mai multe mandate de aducere”, anunţă Poliţia Capitalei.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat că mai multe persoane au întreţinut raporturi sexuale cu tinere minore sau au înlesnit practicarea prostituţiei unor minore, obţinând foloase materiale de pe urma acestora.

Cercetările au fost declanşate din oficiu de către Biroul Agresiuni Sexuale pe baza unor informaţii. Persoanele depistate urmează să fie duse pentru audieri la sediul Poliţiei Capitalei.

Citește și
prostitutie
Români anchetați în Franța într-un dosar de proxenetism. Își exploatau partenerele
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rețea de prostituție a unor români, destructurată în Franța. Cum acționau suspecții
Rețea de prostituție a unor români, destructurată în Franța. Cum acționau suspecții

O reţea de prostituţie organizată de cetăţeni români a fost destructurată în Franţa.

Români anchetați în Franța într-un dosar de proxenetism. Își exploatau partenerele
Români anchetați în Franța într-un dosar de proxenetism. Își exploatau partenerele

Autorităţile franceze au pus capăt activităţii unei reţele de prostituţie organizate de cetăţeni români, informează surse judiciare ale agenţiei France Presse.

Elevă violată şi bătută de peste 500 de bărbaţi. Poliţiştii i-au făcut tot ei dosar penal
Elevă violată şi bătută de peste 500 de bărbaţi. Poliţiştii i-au făcut tot ei dosar penal

O minoră, victima traficanţilor de persoane, a fost violată de sute de bărbaţi într-un oraşel din Marea Britanie, iar autorităţile nu au făcut nimic pentru a o ajuta.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.