PNL susține neimpozitarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei. Declarațiile premierului Ciucă

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că PNL își dorește ca pensiile mai mici de 3.000 de lei să nu fie impozitate.

După ședința PNL de marți seară, premierul Nicolae Ciucă a transmis că a fost discutată neimpozitarea pensiilor mai mici de 3.000 de lei.

Este o variantă pe care am discutat-o și în ședința de astăzi. Este o propunere a PNL încă din vremea în care conducea Ministerul Muncii. Toate aceste chestiuni trebuie discutate cu partenerii noștri din coaliție și ele trebuie validate în coaliție, desigur ținând cont de resursele bugetare”, a declarat premierul.

În plus, Nicolae Ciucă a mai declarat că în ședință s-a discutat și despre „aspecte legate de rectificarea bugetară precum și eforturile pe care le-a făcut Guvernul pentru a lua decizii prin care să se concretizeze o absorbție mai mare a fondurilor europene”.

Am discutat cu preşedintii filialelor judeţene pentru desfăşurarea unor acţiuni concrete la nivelul UAT pentru a beneficia de absorbţia unor sume mari din fonduri europene, atât fonduri de coeziune, PNRR, cât şi cadrul financiar multianual 2021- 2027. Avem nevoie de stabilitate şi asigurarea unui cadru financiar consolidat care să devină atractiv pentru investiţii”, a precizat premierul.

Citește și
pensii
Pensiile vor crește „cu siguranță” din 2023, promite Ministrul Finanțelor. Cu cât se vor mări
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Noul șef al CCR are o pensie specială de 7.500 de euro şi venituri totale de 15.700 de euro. Ce pensii au ceilalți magistrați
Noul șef al CCR are o pensie specială de 7.500 de euro şi venituri totale de 15.700 de euro. Ce pensii au ceilalți magistrați

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR), Marian Enache, a încasat peste 15.700 de euro lunar de la stat, potrivit declaraţiei de avere aferente anului 2021.

Pensiile vor crește „cu siguranță” din 2023, promite Ministrul Finanțelor. Cu cât se vor mări
Pensiile vor crește „cu siguranță” din 2023, promite Ministrul Finanțelor. Cu cât se vor mări

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat, miercuri, după şedinţa Executivului, că pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023 cu siguranţă, însă cu cât vor vrește depinde de modul în care economia funcționează în 2022.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.