Persoanele gay şi cele vinovate de adulter vor fi ucise cu pietre, în Brunei

Sultanul din Brunei, Hassanal Bolkiah

Sultanul Brunei a instaurat, miercuri, pedeapsa cu moartea prin lapidare a homosexualităţii şi adulterului, o nouă legislaţie de inspiraţie islamică care provoacă un val de indignare.

Brunei este prima ţară din Asia de Sud-Est care aplică la nivel naţional un Cod Penal ce urmează sharia cea mai strictă - ca în Arabia Saudită.

Noul cod prevede, de asemenea, amputarea unei mâini sau a unui picior a hoţilor. Furtul este de asemenea pasibil de pedeapsa cu moartea, la fel ca insultarea profetului Mahomed. Unele articole ale Codului, precum moartea prin lovirea cu pietre în cazul homosexualităţii, se aplică musulmanilor, dar şi celor care nu sunt musulmani, informează News.ro.

Intrarea în vigoare a acestei legislaţii a semănat consternare în întreaga lume, iar ONU a denunţat ”pedepse crude şi inumane”.

Phil Robertson, adjunctul directorului ONG-ului Human Rights Watch (HRW), apreciază că textul este ”barbar în esenţa sa” şi ”impune pedepse arhaice în cazul unor fapte care nu ar fi trebuite considerate crime”.

Citește și
executie Sharia
Ţara unde persoanele gay şi cei care îşi înşeală partenerii vor fi ucişi cu pietre
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Uniunea Europeană (UE) consideră că anumite aspecte ale legislaţiei ţin de ”tortură sau acte crude, inumane şi degradante”.

În Franţa, Ministerul de Externe l-a îndemnat pe sultan ”să renunţe la acest proiect şi să-şi păstreze moratoriul de facto al execuţiilor capitale din 1957”.

Statele Unite au subliniat că legislaţia este contrară ”obligaţiilor internaţionale” ale Bruneiului ”faţă de drepturile omului”.

Sultanul, care deţine una dintre cele mai mari averi din lume, a anunţat din 2013 o aplicare treptată a shariei.

Noile legi fac raporturile sexuale între bărbaţi pasibile de pedeapsa capitală prin lapidare. Relaţiile între femei sunt pasibile de maximum zece ani de închisoare.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
George Clooney, apel la boicotarea unor hoteluri de lux. ”Îmbogățiți un criminal”
George Clooney, apel la boicotarea unor hoteluri de lux. ”Îmbogățiți un criminal”

George Clooney sare în apărarea homosexualilor.

Ţara unde persoanele gay şi cei care îşi înşeală partenerii vor fi ucişi cu pietre
Ţara unde persoanele gay şi cei care îşi înşeală partenerii vor fi ucişi cu pietre

O nouă lege care va intra în vigoare săptămâna viitoare va pedepsi relaţiile homosexuale şi adulterul prin condamnarea la moarte prin lapidare în Brunei, anunţă CNN.

Au aterizat cu avionul in tara in care nu au voie nici macar sa conduca masina. Povestea femeilor pilot din Brunei
Au aterizat cu avionul in tara in care nu au voie nici macar sa conduca masina. Povestea femeilor pilot din Brunei

Trei femei au facut istorie devenind prima echipa de piloti a Royal Bruney Airlines care nu are niciun barbat in componenta. Cel dintai zbor a fost catre Arabia Saudita, singura tara din lume in care femeile nu au voie sa conduca autoturisme.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.