Paznic din Medgidia, răpit și ucis în bătaie. Ce explicații a dat suspectul

Poliție
Pro TV

Un paznic în vârstă de 61 de ani, de la un garaj de TIR-uri din Medgidia, a fost răpit şi omorât în bătaie de un bărbat care îl bănuia pe acesta că i-ar fi furat bateriile de la autotrenul parcat în curtea garajului.

Victima a fost abandonată pe o stradă în apropierea spitalului din Cernavodă, fiind găsită decedată de către un medic al unităţii spitaliceşti. Agresorul şi complicele său au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, notează News.ro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pe data de 10 septembrie, procurorii au decis reţinerea pentru 24 de ore a doi bărbaţi, unul pentru comiterea infracţiunii de omor şi de lipsire de libertate în mod ilegal, iar cel de-al doilea în calitate de complice.

Anchetatorii au stabilit că, pe data de 5 septembrie, primul bărbat, însoţit de complicele său, l-a lovit pe un paznic la un garaj de Tir-uri din Medgidia, în vârstă de 61 de ani, şi l-a forţat să intre în portbagajul unui autoturism, victima fiind dusă apoi în pădurea de la marginea localităţii.

„Acolo primul inculpat a agresat-o extrem de violent pe victimă, lovind-o de peste 20 de ori cu pumnii, picioarele şi un băţ de lemn peste tot corpul, mai puţin în zona capului, astfel încât i-a provocat grave leziuni, inclusiv două fracturi ale femurului şi tibiei piciorului stâng şi mai multe fracturi costale. Deşi prezent la agresiune, cel de-al doilea inculpat nu a încercat să oprească agresiunea sau să o salveze în alt mod pe victima lipsită de libertate, ci a asistat pasiv la acţiunile ilicite ale coinculpatului. În continuare, speriaţi de consecinţele actelor agresive, inculpaţii au transportat-o cu o dubiţă pe victimă şi au abandonat-o pe o stradă din oraşul Cernavodă, în apropierea spitalului, fără a o aduce însă direct în urgenţa unităţii medicale, de teama declarată de a nu fi recunoscuţi şi eventual opriţi de poliţişti”, se arată în comunicat.

Citește și
politie
Agentă de pază, cercetată după ce a bătut o adolescentă. Femeia era în stare de ebrietate
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Procurorii au precizat că, la scurt timp după ce a fost abandonat pe trotuar, paznicul a fost găsit decedat de un medic de gardă alertat de portarul spitalului, iar la autopsie s-a stabilit că decedase prin şoc traumatic şi hemoragic, în cadrul unui politraumatism.

Cei doi au povestit anchetatorilor că primul bărbat l-a răpit şi l-a agresat pe paznic deoarece îl bănuia că ar fi implicat în furtul a două baterii-acumulator de la autotrenul său parcat în curtea garajului păzit de victimă, aşa încât a dorit să îi aplice o corecţie şi să o determine să recunoască furtul acumulatorilor.

Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pe data de 10 septembrie, de către Tribunalul Constanţa.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mamă și cei 7 copii supuși la perversiuni sexuale chiar de tată. Bărbatul a fost arestat
Mamă și cei 7 copii supuși la perversiuni sexuale chiar de tată. Bărbatul a fost arestat

Scene şocante s-au petrecut într-o locuinţă din Iaşi în ultimul an.

Agentă de pază, cercetată după ce a bătut o adolescentă. Femeia era în stare de ebrietate
Agentă de pază, cercetată după ce a bătut o adolescentă. Femeia era în stare de ebrietate

O agentă de pază din municipiul Arad este cercetată după ce, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi bătut o adolescentă pe stradă, iar agresiunea a fost oprită de un echipaj al Poliţiei Locale.

Bătrân prins după ce a jefuit un trecător cu cuţitul.
Bătrân prins după ce a jefuit un trecător cu cuţitul. "Eu n-am făcut ce a făcut Dincă"

Un bărbat de 60 de ani din Târgoviste, a fost reținut de polițiști pentru tâlhărie, dupa ce a atacat un tânăr cu briceagul, ca să-i ia telefonul și banii.

Tânăr lovit fără milă de 4 bărbați, pe o terasă din Alba. Încăierarea a fost filmată
Tânăr lovit fără milă de 4 bărbați, pe o terasă din Alba. Încăierarea a fost filmată

Bătaie că în filme, cu mese şi scaune azvârlite pe terasa unei staţii de carburanţi din Alba. Un tânăr de 26 de ani din localitatea Cetatea de Balta a fost lovit fără milă de alţi patru bărbaţi, într-o încăierare generală.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.