Pădurarii cer arme pentru a lupta cu hoții de lemne, după ce 6 dintre ei au fost ucişi

×
Codul embed a fost copiat

Tânărul Liviu Pop, găsit împușcat în Maramureș, este al șaselea pădurar ucis în pădurile din România, în ultimii ani, când s-au înregistrat peste 650 de atacuri, soldate cu rănirea pădurarilor.

Pop a ajuns pe lista pădurarilor care au murit pentru că au încercat să oprească hoţii să fure pădurea. Numele acestora sunt cunoscute şi la minister, însă fără măsuri clare şi eficiente, fenomenul e scăpat de sub control.

Victimele hoţilor de lemne sunt pădurarul Raducu Gorcioara din Iaşi, omorât în septembrie în pădurea de peste 500 de hectare pe care o păzea, pădurarul Ieronim Oul, lovit cu sălbăticie şi găsit apoi mort într-un pârâu, Daniel Boboc, care era singur în pădure când a surprins un hoţ. A fost găsit fără suflare în pădure, a doua zi.

Colegii acestor pădurari care au plătit cu viaţa faptul că şi-au făcut meseria au protestat în capitala la sfârşitul lunii septembrie. Au adus cu ei şi crucile celor ucişi. Nu există însă pădurar care la un moment dat să nu fi fost în pericol.

Artenie Radu, pădurar Vaslui: "Au blocat şoseaua cu căruţele şi cu 2 maşini. Mi-au dat cu cuţitul şi cu sticla în cap. Cu un pumnal. Au sărit toţi pe mine, mi-au rupt piciorul drept"

Citește și
Pădurar de 37 ani, tată a trei copii, găsit împușcat într-o râpă
Pădurar de 37 ani, tatăl a trei copii, găsit mort într-o râpă. De ce plecase de acasă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Neculai Buzatu, Ocol Silvic Paşcani: "M-au înconjurat 17 hoţi de lemne, un pic dialog cu ei, o parte au plecat, trei s-au întors au tăiat 3 arbori. I-am fotografiat, am stat ascuns. Dacă nu-i pândeam plăteam cioatele"

Pădurarii recunosc deschis că se tem să intre în pădure şi încearcă să evite contactul cu hoţii de lemne.
Preferă să sune la 112 dacă au semnal în desiş.

Vasile Susu, pădurar Vrancea: "Nu se ştie ce se întâmplă, dacă mai ajungem acasă".
Reporter: "Cand vă întâlniţi cu hoţii de lemne cum acţionaţi?"
Vasile Susu, pădurar Vrancea: "Știm să-i ocolim".
Reporter: "Îi ocoliţi?"
Vasile Susu, pădurar Vrancea: "Bineînţeles, unul contra 6, decât numai cu geaca pe tine"
Reporter: "Aveți pistol cu gaze?"
Vasile Susu, pădurar Vrancea: "Il ţinem într-o ladă de când l-am luat. Trebuie să alegem direcţia vântului dacă vrem să tragem un foc de avertisment, altfel adormim noi şi ei pleacă."

Directorul Romsilva spune, la rândul său, că ştie foarte bine problema, dar ca legea nu permite înarmarea pădurarilor.

Gheorghe Mihăilescu, director Romsilva: "Noi ce am făcut? Am dotat pădurarii cu ce ne-a permis legea, uniforme, telefoane mobile, echipament de protecţie. Am avut o dificultate cu armele. Este o problemă care trenează în România de 15 ani."

Adică, pădurarii nu au voie să aibă puşca aşa cum era pe vremuri. Cei mai norocoşi, acolo unde s-au făcut licitaţii, au pistoale cu gaz sau pistoale Carpaţi. Mulţi însă refuză să le poarte pentru că sunt într-o stare tehnică proastă şi se pot descărca oricând.

Pădurarii cer să fie înarmaţi fie cu puşti, fie cu pistoale mitralieră AKM - aşa cum era posibil acum câţiva ani. O altă soluţie propusă de Romsilva este înarmarea lor cu arme cu gloanţe de cauciuc, la fel ca în Polonia.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Sfârșit cumplit pentru pădurarul din Maramureș. Tânărul tată a fost bătut crunt și împușcat fără milă
Sfârșit cumplit pentru pădurarul din Maramureș. Tânărul tată a fost bătut crunt și împușcat fără milă

Hoţii de lemne nu ezită să ucidă atunci când afacerile lor sunt periclitate: un pădurar de 30 ani a fost împuşcat, miercuri seară, în Maramureş, şi aruncat într-o râpă, într-o zonă greu accesibilă din Valea Rogozului.

Pădurar de 37 ani, tatăl a trei copii, găsit mort într-o râpă. De ce plecase de acasă
Pădurar de 37 ani, tatăl a trei copii, găsit mort într-o râpă. De ce plecase de acasă

Caz cutremurător în Maramureș, unde un pădurar a fost împușcat mortal, miercuri seară, cel mai probabil de hoții de lemne.

Doi adolescenți și un bărbat, reținuți în cazul pădurarului ucis în timp ce urmărea hoții
Doi adolescenți și un bărbat, reținuți în cazul pădurarului ucis în timp ce urmărea hoții

Poliţiştii au reţinut doi adolescenţi şi un bărbat de 50 de ani, care au legătură cu moartea unui pădurar din judeţul Iaşi. Aceştia erau la furat de lemne, când ar fi fost prinşi în fapt.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă