Pacienții COVID de la Spitalul de psihiatrie din Sibiu, mutați în containere. Clădirea este din 1898

spital modular
StirilePROTV

Pacienții cu COVID de la spitalul de psihiatrie din Sibiu au fost mutați în containere în exteriorul clădirii, pentru ca aripa spitalului unde se aflau să intre în proces de reabilitare.

 

Consiliul Județean a dispus transferul acestora în pavilioane modulare.

„În vederea organizării şantierului şi a începerii lucrărilor de reabilitare a clădirii, managementul spitalului a asigurat transferul şi preluarea pacienţilor psihiatrici diagnosticaţi cu COVID-19 în cadrul unor pavilioane modulare (containere), unde în prezent sunt internate 14 persoane, capacitatea maximă de cazare fiind de 23", a precizat Consilul județean Sibiu într-un comunicat, preluat de Agerpres.


Pavilionul IV al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu, vizat de lucrările de reabilitare, a găzduit, înainte de martie 2020, secţia de Gerontopsihiatrie, iar odată cu pandemia de COVID-19, conducerea spitalului a decis ca această clădire să fie destinată pacienţilor psihiatrici confirmaţi cu COVID-19.

Citește și
Încă doi pacienți din salonul ATI ars la Piatra Neamț au murit. Care este starea medicului Cătălin Denciu
Asociația Dăruiește Viață va construi un al doilea spital Covid, la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Conform CJ Sibiu, clădirea respectivă datează din anul 1898, iar reabilitarea şi renovarea acesteia beneficiază de un proiect cu fonduri europene, derulat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu o finanţare de 4.130.026, 88 lei cu TVA, din care contribuţia proprie a CJ este de 2% din valoarea totală eligibilă, respectiv 82.600,54 lei cu TVA.

Transformarea prin care va trece Pavilionul IV al Spitalului de Psihiatrie în vederea eficientizării energetice constă în lucrări de consolidare a clădirii; finisaje interioare: pardoseli, pereţi şi tavane, tâmplărie exterioară, tâmplărie interioară; finisaje exterioare; înlocuirea acoperişului şi a învelitoarei (termoizolarea); înlocuirea instalaţiilor electrice, termice şi sanitare; racordarea la reţeaua de gaz şi centrală proprie.

Conform contractului de lucrări, încheiat în luna noiembrie 2020 cu constructorul SC NV CONST SRL, termenul de realizare este de 10 luni de la data emiterii ordinului de începere. Valoarea contractului de lucrări este de 2.844.310,15 lei fără TVA.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Epopeea spitalului modular de la Lețcani. Din cele 250 de paturi prevăzute, jumătate nu au loc înăuntru
Epopeea spitalului modular de la Lețcani. Din cele 250 de paturi prevăzute, jumătate nu au loc înăuntru

PANDEMIA PARALALEĂ, partea a II-a. Contractul spitalul modular de la Leţcani a fost atribuit unei firme din Turcia, care semnează actele printr-un intermediar, cetăţean moldovean.

Asociația Dăruiește Viață va construi un al doilea spital Covid, la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars
Asociația Dăruiește Viață va construi un al doilea spital Covid, la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars

Asociația Dăruiește Viață va construi un spital modular de terapie intensivă la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars în tragedia soldată cu 15 morți.

Un spital Covid de milioane de euro stă nefolosit și e distrus de ploi, la Bacău: ”Pe românește, se dezumflă”
Un spital Covid de milioane de euro stă nefolosit și e distrus de ploi, la Bacău: ”Pe românește, se dezumflă”

Un nou caz flagrant de risipă a banului public în sistemul sanitar. După ce v-am arătat un spital modular în care s-au investit 13 milioane de euro care stă nefolosit în Iași, au apărut informații despre o situație similară, de această dată în Bacău.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă