Pacienți morți la Suceava pentru că au refuzat să primească oxigen. Spuneau că nu cred în Covid-19, deși erau în stare gravă

Când ar putea rămâne România fără locuri la ATI pentru bolnavii de Covid. Musta:
Pro TV

Mai mulți pacienți bolnavi de Covid-19 din Suceava au murit pentru că au refuzat să li se administreze oxigen, spunând că ei nu cred în acest virus, deși se aflau în stare gravă.

 

”Vin mulți pacienți care susțin că ei nu cred în existența acestui virus. Nu vor să țină masca cu oxigen”, a declarat managerul Spitalului Județean, Alexandru Calancea, potrivit Obiectiv de Suceava.

Oamenii spun că știu ei mai bine, pentru că au citit, chiar dacă sunt diagnosticați oficial cu Covid-19, iar medicii spun că valul al doilea al pandemiei este mult mai agresiv decât primul.

 

Citește și
Cartojani
Restricții dure într-o localitate unde nu există niciun caz de Covid-19. Cum a fost posibil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Al doilea val al pandemiei, mult mai agresiv decât primul

 

”Trebuie să ducem o adevărată luptă de convingere. Mulți susțin că au citit ei și știu mai bine. Nu avem ce face. Aștia suntem, fiecare cu temperamentul și caracterul său. Noi sperăm să facem față acestui val doi, care este mult mai agresiv decât primul”, a mai spus managerul unității spitalicești sucevene.

Medicul a precizat că au existat mai mulți astfel de pacienți care au decedat pentru că au refuzat să primească oxigen.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
PE cere evaluarea impactului măsurilor anti-Covid asupra drepturilor și libertăților cetățenilor UE
PE cere evaluarea impactului măsurilor anti-Covid asupra drepturilor și libertăților cetățenilor UE

Comisia LIBE pentru Libertăți Civile a Parlamentului European a îndemnat Comisia Europeană să evalueze măsurile luate de statele membre în primul val al luptei contra COVID-19.

Restricții dure într-o localitate unde nu există niciun caz de Covid-19. Cum a fost posibil
Restricții dure într-o localitate unde nu există niciun caz de Covid-19. Cum a fost posibil

Prefectura Dâmboviţa a informat marţi, că DSP a raportat eronat, pe 26 octombrie, datele privind cazurile de COVID-19 din localitatea Vişineşti, în localitatea Vârfuri. În fapt, în localitatea Vârfuri nu este niciun caz activ de COVID-19.

Alexandru Rafila: Eu cred că această creştere va continua. Măsurile luate până acum nu sunt suficiente
Alexandru Rafila: Eu cred că această creştere va continua. Măsurile luate până acum nu sunt suficiente

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că numărul de îmbolnăviri va continua să crească în perioada următoare, scrie News.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.