Ordin de protecţie pe numele unui bărbat din Gorj, care şi-a lovit soţia şi a ameninţat-o cu moartea

Galați: Un profesor va fi judecat pentru agresiune sexuală față de o elevă de 14 ani.
Getty

Poliţiştii au emis un ordin de protecţie pe numele unui bărbat care şi-a lovit soţia şi a ameninţat-o cu moartea.

În acest caz a fost întocmit şi un dosar penal, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apel 112 de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Săuleşti, cu privire la faptul că soţia acestuia a plecat de la domiciliu.

Din primele verificări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că bărbatul, pe fondul consumului de alcool şi gelozie, a lovit-o pe femeia în vârstă de 33 de ani şi a ameninţat-o cu acte de violenţă şi cu moartea.

În urma evaluării riscului, faţă de bărbatul în cauză a fost emis un ordin de protecţie provizoriu şi a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi ameninţare.

Citește și
copil abuz
Și-a bătut fiica pentru că nu este de acord cu iubitul acesteia. Tânăra de 20 de ani a obţinut ordin de protecţie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Bărbat din Maramureș, reținut după ce și-a agresat fosta iubită, deși avea ordin de restricție
Bărbat din Maramureș, reținut după ce și-a agresat fosta iubită, deși avea ordin de restricție

Un bărbat din Maramureş a fost reţinut de poliţiştii din judeţul Arad, pentru că şi-a lovit fosta iubită. A intrat peste ea în casă, deşi pe numele lui exista deja un ordin de restricţie activ.

Și-a bătut fiica pentru că nu este de acord cu iubitul acesteia. Tânăra de 20 de ani a obţinut ordin de protecţie
Și-a bătut fiica pentru că nu este de acord cu iubitul acesteia. Tânăra de 20 de ani a obţinut ordin de protecţie

O tânără în vârstă de 20 de ani din Rădăuţi a chemat Poliţia şi a obţinut un ordin de restricţie împotriva mamei sale, după ce, susține aceasta, femeia a bătut-o.

Cum a scăpat un vasluian de un ordin de protecție împotriva lui după ce s-a prezentat prea beat în fața judecătorului
Cum a scăpat un vasluian de un ordin de protecție împotriva lui după ce s-a prezentat prea beat în fața judecătorului

Un bărbat din Vaslui a scăpat de un ordin de restricție care urma să fie emis împotriva sa pentru că s-a prezentat atât de beat la audieri, în fața judecătorului, încât magistratul a amânat cauza, iar între timp soția lui și-a retras plângerea.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.