Medicul oncolog din Suceava prins când lua mită de la pacienți câștiga lunar 25.000 de lei

×
Codul embed a fost copiat

Șefa secției de Oncologie a Spitalului Județean din Suceava a fost arestată prevenitiv vineri seară, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită.

Era un obicei pentru ea, spun procurorii, care au probe că din primăvara anului trecut, peste 60 de bolnavi de cancer ori rudele lor, i-au dat bani. Doctorița nu ar fi refuzat nici un cașcaval bun ori un borcan de miere. Avea aceste pretenţii, în condiţiile în care anul trecut, a câştigat de la stat şi de la privat câte 25.000 de lei lunar.

Medicul în cauză conducea Secția de oncologie a Spitalului Județean din Suceava de circa doi ani, iar în grijă sa erau toți pacienții din zonă care suferă de cancer.

Procurorii spun că au strâns probe potrivit cărora, din aprilie - anul trecut - și până acum, cadrul medical ar fi cerut și primit mită de la cel puțin 64 de bolnavi ori de la rudele lor.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Totul a ieşit la iveală după ce un pacient a făcut reclamantie la Parchet. Acestuia i-ar fi cerut câteva sute de lei ca să îl îngrijească în secția de oncologie.

Bolnavul s-ar fi plâns și de faptul că acelaşi medic amâna eliberarea rețetelor și acordarea tratamentului până când primea o atenție.

Maria Crina Grețcan, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava: „A pretins și a primit diferite sume de bani, respectiv între 50 și 200 de lei, precum și 50 de euro, precum și alte bunuri, de la pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit.”

Procurorii i-au organizat șefei de secție de la oncologie un flagrant și au prins-o când lua bani de la un pacient. Apoi, i-au percheziționat locuința unde au găsit bani și diverse produse.

Pe lângă sumele de bani, doctorița ar mai fi adunat de la pacienți sau rudele acestora și parfumuri, băuturi scumpe și alimente- printre care miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată și brânză.

Potrivit declarației de avere de anul trecut, între vara lui 2021 și cea a lui 2022, doctoriţa a avut un venit lunar de peste 17.500 de lei, ca medic oncolog în spital. În același interval a câștigat lunar aproape 7.500 de lei şi de la o clinică privată.

Procurorii o acuză pe doctorița de luare de mită. Infracțiunea se pedpsește cu până la 10 ani de închisoare și cu interzicerea exercitării profesiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”

După ploile puternice din ultimele zile, strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. Zona a fost acoperită, luna trecută, doar cu o prelată fixată cu saci cu nisip. Dar panta nu a fost ranforsată nicicum.

Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă

Parchetul General a finalizat ancheta în cea mai mare tragedie din ultimii ani. Vorbim despre explozia de anul trecut din Crevedia, soldată cu morți, răniți și distrugeri uriașe. Rechizitoriul a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.

Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.