Oamenii, nemulțumiți că se vor face construcții în „inima munților”: „Să rămână cum a fost”

×
Codul embed a fost copiat

Apar tot mai multe nemulțumiri după ce s-a dat undă verde pentru construcții în zonă înaltă a Munților Bucegi, în județul Dâmbovița.

Revoltați că autoritățile îi lasă pe investitori să ridice clădiri în inima naturii, mai mulți oameni au protestat sâmbătă chiar în locul vizat.

Activiștii de mediu spun că, odată cu apariția clădirilor, muntele își va pierde farmecul. Autorităţile au aprobat dezvoltarea unui complex rezidenţial turistic în apropiere de cabana Piatra Arsă, iar primăria comunei Moroeni a emis prima autorizaţie pentru construirea unei case de vacanţă şi a drumului de acces aferent.

Subiectul a fost prezentat în cadrul Ştirilor ProTv şi, la scurt timp, constructorul a decis să oprească deocamdată lucrările.

Însă activiştii de mediu nu au linişte şi se tem că, în curând, zona va fi împânzită de clădiri. Aşa că zeci de iubitori ai muntelui au protestat, în speranţa că se vor face auziţi. Şi, simbolic, au format un lantz uman .

Citește și
pădurari Gorj
Sindicaliştii din silvicultură ies în stradă: proteste după violenţele asupra pădurarilor
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Iubitor al mediului:Platoul Bucegilor să rămână aşa cum a fost, un platou al naturii şi nu al construcţiilor."

Activist: „Am ieşit din casă pentru că nu mi se pare normal să începem să construim chiar peste tot. Ar trebui să păstrăm muntele în anumite zone ale lui aşa cum este."

Activist: „Dorim să protejăm această zonă, să rămână zona de care să se poată bucura copiii noştri, am venit aici cu băieţelul meu să îi arăt frumuseţea acestei zone."

Mihai Goțiu, deputat USR, membru în Comisia de Mediu: „E o şmecherie pe care am mai văzut-o pentru afacerile imobiliare. Demersurile pe care le vom face în continuare, un atac în contencios administrativ, chiar o sesizare penală, în funcţie de răspunsurile oficiale pe care le primim."

Proprietarii terenurilor de acolo au anunţat deja că sunt dispuşi să vândă suprafeţele pe care le au. Reprezentanţii Parcului Naţional Bucegi au confirmat că în zona se poate construi, dar susţin că trebuie îndeplinite anumite condiţii pentru că mediul înconjurător să nu aibă de suferit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Protest cu cruci la Parlament: „Trebuie să alegem direcţia vântului dacă vrem să tragem un foc”
Protest cu cruci la Parlament: „Trebuie să alegem direcţia vântului dacă vrem să tragem un foc”

Peste o sută de pădurari din toată ţara au strigat, marți, în fața Parlamentului că le este teamă să mai intre în păduri.

Sindicaliştii din silvicultură ies în stradă: proteste după violenţele asupra pădurarilor
Sindicaliştii din silvicultură ies în stradă: proteste după violenţele asupra pădurarilor

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează marţi un miting în faţa Palatului Parlamentului, pentru a atrage atenţia autorităţilor cu privire la intensificarea cazurilor de violenţă comise asupra personalului silvic.

Românii au ieşit în stradă pentru greva globală împotriva schimbărilor climatice
Românii au ieşit în stradă pentru greva globală împotriva schimbărilor climatice

Cel mai mare protest din istorie împotriva schimbărilor climatice are loc vineri, mai bine de 4.600 de manifestații fiind organizate în 139 de state. În România, demonstrații au loc în București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Târgu Jiu și Craiova.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă