O tânără a fost înjunghiată de iubitul ei, care nu putea accepta despărțirea. Cum s-a petrecut incidentul șocant

×
Codul embed a fost copiat

Caz șocant în Capitală. O tânără a fost înjunghiată de iubitul ei, care nu putea accepta gândul că fata voia să se despartă de el. Mama victimei a asistat neputincioasă la atac.

 

Doar viteza de reacție și îndemânarea unui taximetrist au făcut ca fata să fie și acum în viață.

Suspectul a fost prins la câteva ore după teribilul atac, după ce polițiștii de la serviciul omoruri l-au ademenit în zona casei. De altfel, acolo s-a petrecut și nenorocirea. L-au încătușat și l-au reținut, iar apoi un judecător de drepturi și libertăți a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor.

Incidentul s-a petrecut pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o oră și jumătate după miezul nopții, atunci când cei doi, parteneri până atunci, el în vârstă de 23 de ani, și femeia cu opt ani mai în vârstă, au decis să pună capăt relației. Cel puțin, asta a fost dorința femeii, iar ea și-a chemat mama în ajutor pentru a o duce acasă. Mama acesteia a și venit în zonă cu un taxi, iar în momentele de despărțire, bărbatul i-a spus femeii pe care încă și-o dorea alături de el că ar vrea să-și ia rămas bun și să o sărute, însă, în acel moment, a atacat-o cu un cuțit și a rănit-o foarte grav.

Taximetristul a avut prezență de spirit, nu s-a pierdut cu firea și a pornit în trombă spre Spitalul de Urgență Floreasca, unde o echipă de medici a intervenit chirurgical și i-a salvat viața victimei.

Citește și
crima
O fată de 12 ani a fost înjunghiată mortal de doi copii într-o pădure. Detalii șocante din anchetă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Bărbatul este acum în spatele gratiilor și, dacă va fi găsit vinovat de acuzația de tentativă de omor, asta în ideea în care femeia va supraviețui, pentru că lucrurile sunt destul de complicate pentru victimă, bărbatul își riscă următorii ani în spatele gratiilor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O tânără din București a fost înjunghiată în gât de iubitul ei, într-un taxi. Bărbatul a fugit
O tânără din București a fost înjunghiată în gât de iubitul ei, într-un taxi. Bărbatul a fugit

O femeie de 31 de ani a fost înjunghiată sâmbătă de către iubitul ei, în timp ce se afla într-un taxi staţionat în faţa locuinţei sale din Sectorul 2 al Capitalei, ea fiind în prezent internată în stare gravă la spital.

O fată de 12 ani a fost înjunghiată mortal de doi copii într-o pădure. Detalii șocante din anchetă
O fată de 12 ani a fost înjunghiată mortal de doi copii într-o pădure. Detalii șocante din anchetă

O fată de 12 ani a fost găsită moartă într-o pădure din Freudenberg, Germania. Adolescenta a fost înjunghiată de doi copii de 12 și 13 ani.

O mamă din Tulcea se zbate între viață și moarte, după ce a fost înjunghiată de soț. Copiii erau în casă
O mamă din Tulcea se zbate între viață și moarte, după ce a fost înjunghiată de soț. Copiii erau în casă

O tânără mamă din Tulcea se zbate între viață și moarte după ce a fost înjunghiată de mai multe ori chiar de soțul ei.

Motivul pentru care a fost înjunghiată tânăra de 30 de ani din București. Agresorul a fost prins datorită unei martore
Motivul pentru care a fost înjunghiată tânăra de 30 de ani din București. Agresorul a fost prins datorită unei martore

Atac sângeros în fața Gării de Nord din Capitală. Înarmat cu un cuțit, un bărbat de 52 de ani și-a rănit fosta iubită.

O fetiță de 5 ani a fost găsită înjunghiată în tufișurile unui parc din Berlin. Micuța a murit la spital | VIDEO
O fetiță de 5 ani a fost găsită înjunghiată în tufișurile unui parc din Berlin. Micuța a murit la spital | VIDEO

Un trecător a găsit-o pe fetiță în timp ce agoniza printre tufișurile din parc. Înjunghiată cel puțin o dată, micuța a fost transportată la spital cu un elicopter.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă