O persoană a fost găsită înecată pe Lacul Morii din București. Ar fi o cunoscută artistă care s-ar fi sinucis

112
StirilePROTV

O persoană a fost găsită, sâmbătă, înecată pe Lacul Morii din Sectorul 6 din București. 

"La data de 6 august, în jurul orei 1.40, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 20 a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un lac din Sectorul 6, se află o persoană înecată. La fața locului s-au deplasat polițiști cadrul Secției 20 și un echipaj de pompieri - scafandri, care au intervenit pentru scoaterea persoanei din apă. Totodată, un echipaj medical, în urma verificărilor, a constatat decesul", au transmis autoritățile. 

Trupul neînsufleţit a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

De asemenea, cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri - Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.

Conform unor surse apropiate anchetei, ar fi vorba despre o cunoscută artistă din București care s-ar fi sinucis. Înainte de gestul extrem, ea a lăsat și un mesaj de adio pe pagina de Facebook. 

Citește și
salvamari
Scene dramatice pe litoral. Un bărbat s-a înecat în Vama Veche, iar alți turiști au fost salvați în ultimul moment
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Dragii mei prieteni care mă admirați artistic, știu că vă dezamagesc! Dar viața a devenit insuportabilă pentru mine.....Vă rog să mă iertați!", este o parte din mesajul lăsat de artistă. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un tânăr de 18 ani s-a înecat în apele lacului Lipoveni. Este căutat de cinci echipaje de pompieri militari
Un tânăr de 18 ani s-a înecat în apele lacului Lipoveni. Este căutat de cinci echipaje de pompieri militari

Un tânăr de 18 ani este căutat în apele lacului Lipoveni, din județul Suceava.  

Scene dramatice pe litoral. Un bărbat s-a înecat în Vama Veche, iar alți turiști au fost salvați în ultimul moment
Scene dramatice pe litoral. Un bărbat s-a înecat în Vama Veche, iar alți turiști au fost salvați în ultimul moment

Pe litoral, salvamarii au intervenit pentru a recupera sute de oameni din valuri. Uneori, însă, nu mai pot face nimic. Un bărbat de 54 de ani, din Cluj, s-a înecat la Vama Veche.

Tragedie în județul Galați. Un bărbat s-a înecat după ce și-a dus câinele să se răcorească în râul Siret
Tragedie în județul Galați. Un bărbat s-a înecat după ce și-a dus câinele să se răcorească în râul Siret

Tragedie în comuna Cosmești, din județul Galați. Un bărbat de 49 de ani și-a pierdut viața, după ce, duminică, și-a dus câinele să se răcorească în râul Siret.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă