O femeie a murit în mașina condusă de soțul ei, de Crăciun. Bărbatul nu a acordat prioritate

×
Codul embed a fost copiat

Sfârșit cumplit, în zi de sărbătoare, pentru o femeie în vârstă de 72 de ani care a murit în mașina condusă chiar de soțul ei pe DN1 în Prahova.

Alte patru persoane au ajuns la spitalul județean de urgență Ploiești după ce două autoturisme s-au izbit puternic într-o intersecție din localitatea Potigrafu.

Accidentul s-a petrecut în momentul în care autoturismul condus de un bărbat de 73 de ani a pătruns pe DN1 de pe un drum județean. Șoferul nu s-a asigurat suficient, iar mașina care venea dinspre București, condusă de un tânăr de 20 de ani, nu l-a putut evita.

Femeia aflată în dreapta şoferului care a efectuat manevra greșită a murit pe loc. Autoturismul a ajuns într-un gard și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru ca victima să fie scoasă. Echipajele de urgență sosite la locul accidentului au acordat îngrijiri medicale celorlalte 6 persoane implicate.

Dumitru Mihai, Poliţia Rutieră Prahova: „Din primele cercetări accidentul s-a produs în urma nerespectării regulilor de circulaţie privind a neacordării de prioritate de trecere a autovehiculelor”.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Ambii conducători au fost verificați cu aparatul alcool test și niciunul nu consumase alcool. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate până când poliţiştii au încheiat cercetările la locul accidentului. Ei au deschis un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la serviciul de medicină legală Prahova.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat

O femeie din Florida și-a ucis iubitul după ce l-a închis într-o valiză, în februarie 2020.

Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală
Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală

Doi adolescenți care s-ar fi sinucis în urma unui pact, în rezervația naturală Dorset, ar fi fost eliberați din arestul poliției cu doar câteva zile înainte de tragedie, această informație fiind făcută publică de curând.

Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.