O femeie din Iași a fost ucisă iar suspectul principal este soțul ei. Bărbatul a anunțat că soția lui s-a lovit la cap

×
Codul embed a fost copiat

O femeie de 61 de ani din județul Iași a fost ucisă iar suspectul principal este soțul ei. Nimeni nu știe de ce bărbatul a atacat-o din senin pe cea care i-a fost alături în ultimii 30 de ani.

Individul este acum internat la Institutul de Psihiatrie Socola, unde o comisie de specialiști trebuie să stabilească dacă a avut discernământ când a comis fapta. El riscă până la 25 de ani de închisoare.

Un bărbat a sunat la 112 şi a cerut ajutor. Susținea că soția lui s-a lovit la cap. Ajunși la fața locului, medicul de pe ambulanță a constat că femeia fusese înjunghiată. Lovitura a fost mortală iar femeia nu mai putea fi salvat. A fost cheamtă poliția care l-a ridicat pe suspect.

Mihaela Apostol, prim-procuror Iași: "Având o marcată stare de agitație psiho-motorie, inculpatul a fost internat la institutul de psihiatrie Socola, pentru a se stabili dacă a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei".

Cei doi soți erau căsătoriți de peste 30 de ani și păreau că se înțeleg bine. În seara atacului, bărbatul a tăiat lemne în curte, împreună cu niște vecini. Au și băut. Apoi ceilalți au plecat, iar el a rămas singur cu soția.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Femeie: ”La un moment de nervi sau cine ştie”.

Vecinii spun că cei doi nu se certatu și că bărbatul nu ar fi lovit-o niciodată, până acum, pe femeie. Săreau în ajutorul altora și vorbeau frumos cu toată lumea.

Femeie: "Noi ne-am împăcat foarte bine, se ducea și la bine și rău".

Cei doi soți au împreună 4 copii; 3 dintre ei sunt stabiliți în străinătate. Bărbatul urmează să fie aduiat de procurori după ce medicii stabilesc capacitatea acestuia de discernământ.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat

O femeie din Florida și-a ucis iubitul după ce l-a închis într-o valiză, în februarie 2020.

Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală
Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală

Doi adolescenți care s-ar fi sinucis în urma unui pact, în rezervația naturală Dorset, ar fi fost eliberați din arestul poliției cu doar câteva zile înainte de tragedie, această informație fiind făcută publică de curând.

Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.