O femeie din Gorj a fost şantajată de 2 necunoscuţi să le dea bani pentru a nu distribui pliante cu ea în ipostaze indecente

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat şi o femeie au fost încătușați de polițiștii din Gorj, în timpul unui flagrant. Ambii au fost reținuți în timp ce primeau bani de la o femeie, pe care o şantajau cu publicarea unor fotografii indecente.

Victima de 46 de ani spune că nu îi cunoaște pe cei doi, dar că, de câteva zile, primea de la ei mesaje amenințătoare. Cei doi îi cereau bani, ca să nu distribuie pliante prin oraş, în care ar fi apărut poze indecente cu femeia.

În cele din urmă, victima a cerut ajutorul poliţiştilor. Împreună au pus la cale un flagrant, aşa încât femeia s-a întâlnit cu cei doi şi le-a dat bani însemnaţi de poliţie, în total 1.500 de lei. În secunda în care au luat bancnotele, au fost puşi la pământ de oamenii legii.

Potrivit unor surse din anchetă, cei doi aveau fotografiile indecente de la un fost iubit al victimei. Acum sunt acuzaţi de șantaj în formă continuată. La audieri, suspecta a leşinat şi a fost dusă la spital. Chiar şi aşa, pentru ei se va cere arestarea preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Reacția școlii din Brașov după ce o profesoară ar fi fost șantajată de un elev că va posta online poze indecente cu fiica ei
Reacția școlii din Brașov după ce o profesoară ar fi fost șantajată de un elev că va posta online poze indecente cu fiica ei

Este anchetă în Brașov, după ce o profesoară a reclamat la poliție că un elev de 13 ani ar fi amenințat-o că va publica fotografii indecente cu fetița ei, dacă nu-l ajută să scape de nota 4 la purtare.

Profesoară șantajată de un elev de clasa a șaptea. Băiatul a amenințat că va posta online poze indecente cu fiica ei
Profesoară șantajată de un elev de clasa a șaptea. Băiatul a amenințat că va posta online poze indecente cu fiica ei

Un elev de clasa a VII-a din Brașov și-a șantajat profesoara de istorie și a amenințat-o că va posta online poze indecente cu fiica acesteia. El voia să scape de nota mică la purtare.  

Fata din Sighetu Marmației a fost amenințată de un minor că va publica poze indecente cu ea. Mama a făcut plângere în aprilie
Fata din Sighetu Marmației a fost amenințată de un minor că va publica poze indecente cu ea. Mama a făcut plângere în aprilie

Cazul fetei de 13 ani din Sighetu Marmației, găsită într-o locuință insalubră, alături de un bărbat - la 6 zile după ce nimeni nu a mai știut nimic de ea - a luat marți o întorsătură dramatică.

Suma uriașă plătită de o femeie unui sucevean pentru a nu dezvălui poze indecente cu ea. Pozele au ajuns la iubitul acesteia
Suma uriașă plătită de o femeie unui sucevean pentru a nu dezvălui poze indecente cu ea. Pozele au ajuns la iubitul acesteia

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a şantajat o femeie din Câmpulung Moldovenesc cu publicarea unor imagini indecente, iar aceasta i-a plătit 20.000 de lei celui care o hărţuia, a informat, duminică, IPJ Suceava.

Tânăr din Argeș cercetat pentru șantaj, după ce și-a amenințat fosta iubită că va publica poze cu ea în ipostaze indecente
Tânăr din Argeș cercetat pentru șantaj, după ce și-a amenințat fosta iubită că va publica poze cu ea în ipostaze indecente

Un tânăr de 24 de ani din Argeş este cercetat pentru șantaj, după ce, enervat că fosta iubită nu vrea să se întoarcă la el, a amenințat-o cu bătaia.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.