O femeie din Galați a recunoscut pe stradă hoțul care a prădat-o. Ce a urmat

×
Codul embed a fost copiat

O femeie din Galați a rămas fără telefonul mobil în timp ce se afla la serviciu, într-o covrigărie. A reţinut, însă, trăsăturile tânărului care a profitat de împrejurări şi i-a șterpelit aparatul de pe tejghea.

Spre norocul ei, câteva ore mai târziu, când a ieşit din tura, l-a recunoscut într-o stație de autobuz. Vânzătoarea de 54 de ani are o bună memorie vizuală, de vreme ce, printre atâţia clienţi care se perindă pe la covrigărie, a reţinut exact chipul suspectului.

Îndată ce l-a zărit în staţia de autobuz, a cerut ajutor poliţiştilor locali care se aflau în zonă. Toată acțiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

În imagini, se vede cum femeia, încearcă să-l reţină pe tânărul de 19 ani, care era însoțit de un adolescent. Dar nu reușește și cei doi băieţi fug în direcții opuse.

La un moment dat, polițiștii îl încolţesc pe tânăr la câteva străzi distanță şi reuşesc să-l imobilizeze. Iar la percheziţii, au găsit corpul delict: telefonul furat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Suspectul va fi cercetat penal, iar oamenii legii îl caută şi pe amicul care s-a făcut nevăzut.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.