Noi detalii în cazul tragediei din Onești. Ce a postat agresorul pe Facebook în urmă cu 3 ani

×
Codul embed a fost copiat

Furia suspectului din Onești, care a recurs la gestul de o violență extremă, este, așadar, urmarea unei situații de acum 10 ani.

Atunci, bărbatul și-a pierdut apartamentul, în urma unei sentințe judecătorești. Pentru că era plecat în momentul executării silite, a cerut ani la rând să vadă hotărârea judecătorească, document pe care l-a revendicat și în timpul luării de ostatici.

Polițiștii i l-au adus într-un final, dar prea târziu. Individul a avut în trecut alte patru condamnări.

Suspect: „De 10 ani de zile eu tot am scris. Hotărârea nu mi-a dat-o nimeni. Nu mă liniștesc deloc. De 10 ani de zile tot fac la bandiții din poliție și justiție. Decât în baza hotărârii judecătorești, altfel nu stau cu nimeni de vorbă."

În 2010, pe când suspectul Gheorghe Moroșan era plecat la muncă în Italia, familia sa ar fi fost evacuată forțat din apartament. Moroșan și-a povestestit propria variantă într-un live făcut pe Facebook în anul 2018.

Citește și
Onesti
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Suspect: „Unul din jandarmi i-a pus fiicei mele pistolul la cap, că dacp nu părăsește apartamentul o împușcă. I-a pus cătușele la mâini și a dat-o afară din apartament. Am venit în țară, am încercat să-mi recuperez lucrurile din apartament, dar nu s-a putut face nimic. Am făcut mai multe plângeri penale, nenumărate, împotriva acestui executor. Eu nu întrebam decât: „Unde e hotărârea judecătorească, care le-a dat dreptul să-mi intre în apartament și să fiu executat silit”. Bunurile au dispărut. E gol. Mi-au luat și geamurile termopane."

La finalul intervenției din 2018, același Moroșan a amenințat că își va face singur dreptate, cu arma.

Suspect: „Familia mea a fost amenințată cu arma de foc. Dacă nu se lămurește această situație, cu arma de foc voi face și eu dreptate, să nu vă fie de glumă. Nu glumesc. Asta am vrut să vă spun, iar dacă vreți să luați masuri, dacă nu, o să vă lămuresc, o să luați mai târziu."

Cumplit este că el chiar a trecut la fapte.

Vecin: „A intrat omul în apartament: „Pai voi cu ce drept stați aici sau lucrați?” I-a luat ostatici, nu știu, se vedea de acolo, de la balcon. ”

Vecin: „Am întrebat: „Ce faci? Băieții ăștia sunt nevinovați.” El mi-a zis: „Păi eu nu sunt nevinovat?” Și atât a fost."

Soția agresorului a fost tot timpul în umbră, alături de el.
De altfel, când au întâlnit-o autoritățile, au descoperit că avea la ea mai multe coliere din plastic, asemeni celor folosite de atacator ca să îi lege pe ostatici.

Reporter: „Ce căutau bridere la dumneavoastră în geantă?”

Soție suspect
: „Le-am avut în geantă, pentru că am mașina stricată. Pentru dreptate!”

Reporter: „Vă considerați vinovată în vreun fel?”

Soție suspect
: „Nu! Nu!”

Cristian Gheorghe, director adjunct investigații criminale IGPR: „Soția i-a transmis că face bine ce face. E prezentată și ea cu propunere de arestare. Această hotărâre judecătorească a fost scoasă. Poliția nu o avea la birou, a durat ceva, i-a fost dusă. Acest proces de a duce această hârtie a fost mai lung."

Una dintre fiicele celor doi, stabilită în Germania, consideră că tragedia de la Onești putea fi evitată.

Fiica suspect: „De ce s-a ajuns la așa ceva când puteau să aducă acel document?”

Reporter: „Și se rezolva așa, totul, credeți, dacă aduceau acea hârtie?”

Fiică suspect: „Dacă aduceau acea hârtie se rezolva totul.”

În 2003, soția agresorului, gestionar la un combinat din oraș, a fost trasă la răspundere pentru furtul unor materiale din titan, oțel și inox, din magazia aflată în responsabilitatea ei. În 2009, instanța a decis că femeia și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile, așa că apartamentul a devenit, în urma unei sentințe judecătorești, proprietatea firmei și a acoperit 3% din prejudiciul creat de furt.

Firma care deține apartamentul spune că l-a ținut până acum în conservare.

Suspectul de 68 de ani a fost de profesie mecanic de locomotivă, iar, ulterior, șofer de TIR, însă, între timp, s-a pensionat. În prezent, locuia cu soția și soacra, la țară. Un cunoscut povestește un alt episod în care Moroșan a fost agresiv.

Vecin: „Treceam pe potecă și a venit cu motocositoarea spre mine și a zis că mă omoară, că de ce trec pe pământul lui."

Moroșan a fost de-a lungul vieții condamnat de patru ori, atât în țară, cât și în Italia: pentru furt, vătămare corporală și conducere sub influența alcoolului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”
Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”

Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale

Crimele din Onești, animație grafică. Cum a fost împușcat agresorul de forțele speciale
Crimele din Onești, animație grafică. Cum a fost împușcat agresorul de forțele speciale

Modul în care polițiștii au intervenit în cazul bărbatului din Onești care a sechestrat și ucis doi muncitori, prinși în fosta sa locuință, a intrat în vizorul superiorilor.

Cine este criminalul din Oneşti, care i-a ucis pe cei doi muncitori. Are patru condamnări la activ
Cine este criminalul din Oneşti, care i-a ucis pe cei doi muncitori. Are patru condamnări la activ

Furia suspectului din Oneşti, care a recurs la acest gest de o violentă extremă, vine aşadar dintr-o situaţie petrecută în urmă cu 10 ani. Atunci, bărbatul şi-a pierdut apartamentul în urma unei sentinţe judecătoreşti.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.