Noi detalii după scandalul de la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț. Ce riscă angajații care ar fi vizionat filme pentru adulți

×
Codul embed a fost copiat

O anchetă are loc la Spitalul Orășenesc din Târgu Neamț. Calculatoarele de la Unitatea de Primiri Urgențe, unde așteaptă zilnic zeci de pacienți, s-ar fi virusat, după ce personalul medical a vizionat filme pentru adulți și filme cu Bruce Lee.

Din această cauză, internarea pacienților și consultațiile s-au blocat mai bine de 12 ore. Sala de așteptare era plină de oameni suferinzi, iar ambulanțele, multe cu bolnavi de Covid, așteptau în fața spitalului.

Venită cu soţul la Spitalul Orăşenesc pentru o problemă medicală, o consilieră independentă de la primăria din Târgu Neamţ spune că a observat haosul de la Unitatea de Primiri Urgențe. Afară, mai multe ambulanţe stăteau la rând şi aduceau pacienţi suspecţi de COVID, care aşteptau ei să fie testaţi şi internaţi.

Maria Vranceanu, membru în consiliul de administraţie al spitalului: "Am rugat să fie chemat imediat inginerul care se ocupa de reţeaua IT, a venit imediat şi, spre stupoarea noastră, dumnealui a constatat că în noaptea anterioară se vizionaseră filme pe calculatorul unităţii, lucru care a permis virusarea calculatorului şi blocarea, în consecinţă, a activităţii."

Femeia, care este şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului, a cerut explicaţii. Aşa ar fi aflat că, în noaptea precedentă, angajaţii ar fi intrat pe diverse site-uri şi ar fi văzut filme pentru adulţi şi altele de acţiune cu Bruce Lee.

Citește și
Victor Socaciu are plămânii afectați 50% de coronavirus. Nu mai poate respira fără masca de oxigen
Victor Socaciu are plămânii afectați 50% de coronavirus. Nu mai poate respira fără masca de oxigen
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Maria Vranceanu: "Până la urmă, indiferent la ce s-or mai fi uitat, dacă dumnealor au abuzat un pic de acest acces, atunci ar trebui să îşi asume că au greşit. Sunt suspecţi COVID şi li se făceau testele în ambulanţe, erau, în interior, mai multe persoane care aşteptau să fie preluate, o bătrână, un copil."

Alexandru Patrașcu, managerul Spitalului Orăşenesc Târgu Neamţ: "Calculatorul de la Primiri Urgențe s-a blocat din cauză că au fost accesate anumite site-uri, care au dus la virusarea calculatorului. Probabil s-au relaxat și au început să acceseze şi site-uri care nu țin de partea medicală și de fișa postului.”

Deocamdată, singura măsură luată de conducerea spitalului a fost de a tăia parţial accesul angajaţilor la internet. Inclusiv la filmele pentru adulţi.

Daniel Harpă, primarul oraşului Târgu Neamţ: "Pentru mine, în prima fază, am zis că e o glumă. Discutasem cu managerul spitalului ca orice problemă apare să fiu anunţat şi, din păcate, nu am fost informat."

Scandalul ruşinos a ajuns şi în atenţia Poliţiei. Dacă angajaţii vor fi găsiţi vinovaţi pentru neglijarea atribuţiilor de serviciu şi punerea în pericol a sănătăţii pacienţilor, pot fi sancţionaţi cu 15 la sută din salariu, pe o perioadă de 3 luni, dar se poate ajunge şi la desfacerea contractelor de muncă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Barna: Vlad Voiculescu nu este un diamant, dar este cea mai bună opțiune pe care o avem
Barna: Vlad Voiculescu nu este un diamant, dar este cea mai bună opțiune pe care o avem

Vicepremierul Dan Barna a declarat, luni, într-un interviu, că în coaliția de guvernare PNL-USR-UDMR s-a decis să se treacă peste neînțelegerile legate de ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, deoarece sunt doar ”sincope” de comunicare.

Victor Socaciu are plămânii afectați 50% de coronavirus. Nu mai poate respira fără masca de oxigen
Victor Socaciu are plămânii afectați 50% de coronavirus. Nu mai poate respira fără masca de oxigen

Cunoscutul cântăreț de muzică folk Victor Socaciu a ajuns la spital în stare gravă, infectat cu noul coronavirus.

Ce spun medicii despre starea de sănătate a lui Victor Socaciu, internat în stare gravă cu COVID-19
Ce spun medicii despre starea de sănătate a lui Victor Socaciu, internat în stare gravă cu COVID-19

Victor Socaciu este internat, în stare gravă, la spital, infectat cu SARS-COV-2. Artistul are plămânii afectați în proporție de 50%, spun apropiații săi.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.