Noi audieri după accidentul din Alexandria, în care o dubă a fost strivită între două tiruri

×
Codul embed a fost copiat

Au avut loc noi audieri după ce vineri, în Alexandria, o dubă a fost strivită între două tiruri, iar un om a murit. Cei trei şoferi, protagonişti ai acestei tragedii, au povestit cum s-a petrecut totul.

Aceştia susţin că sunt nevinovaţi, însă cercetările continuă în REM, pentru omor şi tentativă de omor.

Şoferul în vârstă de 36 de ani care conducea camioneta strivită între cele două tiruri a ajuns dimineaţă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman. Pe parbrizul maşinii a lipit o poză cu tatăl său, care a pierit în tragicul accident.

Procurorul a vrut să ştie dacă a vrut să depăşească tirurile şi dacă a condus prea aproape de cel din faţă. Bărbatul s-a apărat şi a explicat că, la un moment dat, banda s-a îngustat şi, fără să vrea, a ajuns captiv între mastodonţii conduşi de un tânăr de 27 de ani şi de tatăl acestuia.

Ceilalţi doi şoferi au fost şi ei audiaţi dar au refuzat să discute cu jurnaliştii.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În schimb, în fața procurorilor şi-au susţinut nevinovăţia. Procurorul de caz nu exclude însă posibilitatea de a începe urmărirea penală şi împotriva şoferului camionetei pentru ucidere din culpă. Ancheta va stabili dacă şi el i-a şicanat pe cei doi şoferi de TIR şi dacă modul în care a condus a dus la producerea accidentului în care tatăl sau şi-a pierdut viaţa.

Procuror Oancea Florin, şef secţie Urmărire Penală Parchet Tleorman: ”Fac un apel la toată lumea care a condus pe drumul respectiv sau a auzit staţia să vină să depună mărturie”.

Cercetările continuă pentru omor şi tentativă de omor, caz în care pedepsele pot ajunge până la 25 de ani de închisoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă