Nicușor Constantinescu, dezlănțuit după noua condamnare:“Ticăloşilor! Bestiilor cu chip uman!“

presedintele Consiliului Judetean (CJ) Constanta, Nicusor Constantinescu

Fostul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, condamnat recent la o pedeapsă de 10 ani de închisoare, în timp ce ispășește una de 7 ani şi 4 luni, a lansat pe pagina sa de Facebook un atac dur la adresa magistraţilor.

Nicuşor Constantinescu amintește în postarea cu titlul “Batjocura continuă” de primele două condamnări primite pentru abuz în serviciu.

“După ce am fost condamnat pentru abuz în serviciu pentru că o entitate publică, Centrul Militar Zonal, avea bani insuficienţi, deşi îşi dorea mai mulţi, căci nu îi aprobase decât atât Consiliul Judeţean, prin hotărâre, deşi, chiar aşa de ar fi fost, fapta era contravenţie. După ce un complet condus de Ionuţ Matei m-a condamnat apoi că am retrocedat, potrivit legii, terenuri pentru cetăţeni cu care nu am avut nicio înţelegere, având un prejudiciu uriaş, potrivit expertizei, de zero lei, s-a trecut acum la next level”, a postat Nicuşor Constantinescu.

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța continuă: “Am fost condamnat din nou, la o pedeapsă cumplită, tot pentru abuz în serviciu, şi tot pentru foloase pe care le-am adus unor cetăţeni pe care nu i-am cunoscut niciodată, deoarece nu aş fi păzit perdelele forestiere plantate pe marginea drumului, ca să nu le mănânce caprele şi să nu le usuce seceta. Să se împiedice în drumul lor spre execuţii macabre Sistemul de decizii ale Curţii Constituţionale, cum ar fi decizia 405/2016 sau 250/2019 ale Curţii Constituţionale? Nici gând! Când intri în rândul ”ţintelor” trebuie să mori în puşcărie, chiar dacă eşti nevinovat. Dacă aş fi comis o crimă, aşa cum comit ei zi de zi, ar fi fost mai clemenţi cu mine, cu siguranţă”, a transmis Nicuşor Constantinescu, scrie News.ro.

Atac la adresa magistraților: “Bestiilor cu chip uman!“

 

Citește și
presedintele Consiliului Judetean (CJ) Constanta, Nicusor Constantinescu
Alte două dosare pentru Nicușor Constantinescu. Care e legătura cu firma Tel Drum
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

El a transmis magistraţilor că sunt nişte “bestii cu chip uman” care primesc salarii de sute de milioane pentru mizeriile pe care le fac oamenilor, afirmând că se uită cu “milă şi compasiune la viaţa de viermi” ce le-a fost hărăzită.

“Ticăloşilor! Bestiilor cu chip uman! Rugaţi-vă să fiţi pedepsiţi aici, pe Pământ, căci dacă veţi ajunge la judecata lui Dumnezeu, care vede de ce sunteţi capabili, puşcăriile nu vă vor fi suficiente să vă salveze de propria voastră nemernicie! Primiţi salarii de sute de milioane? Veţi ieşi la pensii cu sute de milioane? Pentru mizeriile pe care le faceţi oamenilor? Nu vă vor fi suficiente sumele astea să le cheltuiţi pentru ce va urma, căci Dumnezeu nu doarme! Mă uit cu milă şi compasiune la viaţa de viermi ce v-a fost hărăzită! Mă uit cu demnitate la zbaterile voastre de sclave, la ruşinea pe care trebuie să o simţiţi zi de zi privindu-vă în oglindă şi vă compătimesc. Eu sunt liber, aici, în puşcărie, iar voi doar nişte biete prizoniere ale unui Sistem aberant, care v-a transformat în viermi”, a afirmat Nicuşor Constantinescu în finalul postării.

Nicuşor Constantinescu execută o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare după contopirea celor două condamnări definitive primite, cea de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal şi cea de cinci ani din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. El a fost condamnat de ICCJ la zece ani de închisoare în dosarul perdelelor.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu, condamnat definitiv la 10 ani
Fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu, condamnat definitiv la 10 ani

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost condamnat, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 10 ani de închisoare.

Alte două dosare pentru Nicușor Constantinescu. Care e legătura cu firma Tel Drum
Alte două dosare pentru Nicușor Constantinescu. Care e legătura cu firma Tel Drum

Încarcerat în Penitenciarul Poarta Alba, Nicușor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanța, a fost audiat la DNA, în două noi dosare deschise de procurorii anticorupţie.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă