Nelu Tătaru, despre revenirea la starea de urgență: În acest moment evaluăm prima lună dificilă, septembrie

Nelu Tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent la Huşi, a declarat că nu se pune problema instituirii stării de urgenţă în perioada următoare.

"Nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă. După cum ştiţi, este un apanaj al preşedintelui declararea stării de urgenţă, după informaţiile care vin de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, comunităţile ştiinţifice, precum şi evoluţia pe care o vom analiza în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În acest moment evaluăm prima lună dificilă, septembrie, lună în care avem mai multe reveniri la activitate, restaurante, teatre, cinematografe deschise, revenirea din concedii, transportul în comun aglomerat, campanie electorală, începerea şcolii", a declarat ministrul Sănătăţii.

Tătaru se așteaptă la o creștere a numărului de infectări

 

Nelu Tătaru a spus că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de coronavirus.

"După această lună ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri, creştere care ţine nu neapărat de noi, ci de noi toţi. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât suntem parteneri şi respectăm nişte reguli, putem trece într-un registru de creştere uşoară a numărului de cazuri noi, pe acel platou de 1.500 - 1.600 de cazuri. Nerespectând regulile vom avea şi mai multe cazuri pe zi. Eu sper că fiecare dintre noi, înainte de a ne întreba ce vom face dacă va fi o creştere a numărului de cazuri, să ne întrebăm ce facem ca să nu crească numărul de infectări. Cred că este la îndemâna noastră", a menţionat ministrul Sănătăţii.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Tătaru a precizat că sistemul sanitar românesc se află într-un moment în care s-a adaptat deja şi este pregătit pentru o creştere uşoară a numărului de cazuri.

Ministrul Sănătăţii a spus că în situaţia în care ar exista creşteri masive ale cazurilor de infectare, adică peste 2.000 de cazuri noi pe zi, sistemul medical ar avea o problemă şi vor trebui luate măsuri speciale cum ar fi: creşterea numărului de paturi în secţiile ATI, creşterea numărului de medici detaşaţi dintr-un spital în altul, transferul pacienţilor din secţiile aglomerate în secţii care au capacitate de primire.

Tătaru a votat la Huși

 

Ministrul Sănătăţii a votat, duminică, la secţia amenajată în incinta Şcolii profesionale speciale "Sfânta Ecaterina" din Huşi, unde a fost prezent alături de soţia sa.

Tătaru spune că a votat pentru schimbarea administraţiei locale şi pentru schimbarea mentalităţii, considerând că această zi este cea "care va aşeza lucrurile" în societatea românească.

"Am votat pentru ce votez de 15 ani, de când sunt în Huşi, pentru schimbare, pentru altă mentalitate, pentru o altă evaluare a fiecăruia dintre noi a societăţii din Huşi. Trebuie schimbare, în contexul în care trebuie să avem grijă de copiii noştri, de părinţii noştri. Sunt foarte mulţi tineri din Huşi care sunt plecaţi şi aşteaptă momentul să revină acasă. Eu cred că momentul a venit şi administraţia locală, care până a cum a mers doar pe un interes personal, poate fi schimbată. Administraţia trebuie să lucreze în interesul comunităţii. Cred că ziua de astăzi este o zi a schimbării. Am văzut oamenii venind la secţiile de vot, este o animaţie în Huşi, mă bucur că toţi vor şi sunt gata să-şi schimbe destinul. Aştept de la oameni acel declic care să schimbe societatea, nu numai societatea din Huşi, ci şi cea din România. Eu cred că ziua de astăzi este ziua care va aşeza lucrurile", a declarat Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.