Motivul pentru care TAROM ar putea rămâne cu toate avioanele la sol

airbus TAROM
Pro TV

Deputatul PNL Marius Bodea anunță că TAROM poate rămâne în zilele următoare fără certificatul de operator aerian emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, deoarece Guvernul a provocat o criză în conducerea companiei.

Bodea, secretar al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, susține într-un comunicat că, joi, 21 martie, "încetează de drept mandatul Directorului General al TAROM, iar un interimar nu poate fi numit din cauza faptului că operatorul aerian deținut de statul român nu mai are nici Consiliu de Administrație".

Potrivit lui Bodea, în lipsa unui „Accountable Manager“, în cazul de față un Director General, Autoritatea Aeronautică retrage certificatul de operator aerian companiei TAROM.

„O asemenea situație dramatică nu a mai existat niciodată în istoria de 64 de ani a companiei TAROM! Întinderea prejudiciului ca urmare a unei asemenea lovituri este greu de calculat, iar pasagerii vor putea cere despăgubiri de ordinul milioanelor de euro. Nu mi-am închipuit niciodată că o luptă internă între clanurile din PSD va produce ca victimă chiar o companie-fanion românească, cum este Tarom.

În alte părți ale lumii, în Lumea A Treia, se suspendă certificatele de operator aerian pentru neîndeplinirea unor condiții tehnice ale flotelor de aeronave, dar niciodată pentru decapitarea conducerii unei companii care nu mai poate asigura existenta unui nou «manager responsabil», condiționalitate primară pentru menținerea valabilă a certificatului de operator aerian. Demiterea Ministrului Transporturilor nu mai este suficientă, tot Guvernul trebuie să plece de îndată, în frunte cu premierul lui Dragnea, Viorica Dăncilă!“, susține deputatul PNL.

Citește și
Tarom - Agerpres
Pasageri debarcați dintr-un avion Tarom, cu destinația Tel Aviv. Ce s-a descoperit la bord
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Marius Bodea prezintă, în comunicat, un scurt istoric al evenimentelor care au condus la această situație.

- 13.03.2019: Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, convoacă Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) TAROM pentru demiterea Consiliului de Administrație (CA)

- 15.03.2019: AGA demite CA. AGA nu primește mandat pentru numirea unui CA provizoriu.

- 21.03.2019: Mandatul Directorului General al TAROM încetează de drept și nu mai există posibilitatea legală de numire a unui nou CA care sa numească, la rândul său, un nou Director General pentru evitarea suspendării certificatului de operator aerian al TAROM.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Deputații anchetează TAROM: ”De ce s-au vândut cele 2 avioane la prețuri de scobitori?”
Deputații anchetează TAROM: ”De ce s-au vândut cele 2 avioane la prețuri de scobitori?”

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, demararea unei anchete în privinţa activităţii TAROM în perioada 2007-2018, verificări care vor fi făcute de către deputaţii din Comisia pentru transporturi.

Pasageri debarcați dintr-un avion Tarom, cu destinația Tel Aviv. Ce s-a descoperit la bord
Pasageri debarcați dintr-un avion Tarom, cu destinația Tel Aviv. Ce s-a descoperit la bord

Pasagerii unei curse Tarom, pe ruta București - Tel Aviv care urma să decoleze duminică după amiază în jurul orei 16.20 de pe Otopeni au avut parte de un incident neplăcut.

Ministrul Transporturilor: Avioanele Boeing 737 MAX pentru TAROM nu au fost construite
Ministrul Transporturilor: Avioanele Boeing 737 MAX pentru TAROM nu au fost construite

Construcţia aeronavelor Boeing 737 MAX din contractul TAROM va începe la sfârşitul anului 2020 - începutul lui 2021, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă