Momentul în care doi bărbați au fost spulberați de un tren, în Pitești. Șoferul îl luase la ocazie pe pasagerul din dreapta

×
Codul embed a fost copiat

Doi bărbați și-au pierdut viața în mașina zdrobită de tren, la o trecere peste calea ferată din Pitești. Șoferul a forțat traversarea, deși a văzut că locomotiva se apropie, spun martorii.

Alături de el a murit un alt om, pe care îl luase în mașină ca să-l ajute. Nu-l cunoștea.

Potrivit martorilor, șoferul a privit în direcția din care venea trenul, apoi n-a mai schițat nicio mișcare. A încremenit, probabil, și a intrat în panică. După impact, locomotiva a târât autoturismul pe o distanță de aproape 10 metri.

Pasagerii din unicul vagon al trenului regio spun că mecanicul a avertizat prin semnale sonore atunci când s-a apropiat de intersecție. Apoi, s-au trezit în scurt timp în mijlocul unui zgomot asurzitor.

Pasager în tren: „După aia am auzit o bufnitură. Când m-am dat jos am văzut ce e acolo ...”

Citește și
ambulanta
Accident grav în Dolj în care au fost implicate două mașini şi o căruţă: O persoană a murit şi şapte au fost rănite
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Reporter: „L-a lovit în plin?!”

Pasager în tren: „Păi siiigur, l-a luat pe sus!"

Șoferul era angajatul unei societăţi de telecomunicații, unde administra parcul auto. Fusese cu mașina de serviciu la revizie. La plecare, un bărbat de 69 de ani, care își lăsase autoturismul la reparat l-a rugat să îl ducă până în centrul orașului.

La scurt timp aveau să piară amândoi. Martorii spun că, înaintea lor, un alt vehicul, condus de o femeie, a trecut în grabă calea ferată.

Martor: „L-a văzut, că era oprit acolo și dacă a văzut că fata aia ...”

Reporter: „Deci a trecut cineva înainte ?”

Martor: „A trecut înainte, da. O fracțiune de secundă. Și ei, după ei. Și când a trecut, a intrat trenul în ei."

Stradă pe care s-a produs accidentul duce către o zonă industrială de pe șoseaua de centură a Piteștiului și este intens circulată. Trecerea peste calea ferată este semnalizată doar cu indicatorul rutier "Crucea Sfântului Andrei", iar vizibilitatea nu este foarte bună.

Bărbat: „Filmați, să vedeți că se vede 100 de metri. Atât ! De la 100 de metri încolo, nu se mai vede nimic !"

În toată țara avem peste 5000 de treceri la nivel cu calea ferată, dintre care doar 30 la sută sunt prevăzute cu sisteme de semnalizare automată, semnale acustice și luminoase, sau bariere.

Anul trecut, CFR a reușit să modernizeze 29 de treceri la nivel, iar până la finalul acestui an își propune să finalizeze lucrările la alte 43. Ca urmare, numărul accidentelor rutiere de felul celui petrecut acum a scăzut. În primele 9 luni ale anului au fost 121, din care 38 soldate cu victime. Totuși, în ritmul în care se fac modernizările, vom fi feriți cu totul de riscuri abia peste 50 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Patru tineri au ajuns la spital după un accident în Craiova. Ce spun polițiștii
Patru tineri au ajuns la spital după un accident în Craiova. Ce spun polițiștii

La Craiova, o mașină a intrat din plin în alte două parcate. S-a întâmplat în miez de noapte. Cei patru tineri aflaţi în autoturismul care a provocat accidentul au ajuns la spital.

Accident grav în Dolj în care au fost implicate două mașini şi o căruţă: O persoană a murit şi şapte au fost rănite
Accident grav în Dolj în care au fost implicate două mașini şi o căruţă: O persoană a murit şi şapte au fost rănite

O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite, marţi dimineaţă, într-un accident rutier produs în judeţul Dolj în care au fost implicate două autoturisme şi o căruţă.

 

Actorul Leslie Jordan a murit într-un accident de mașină
Actorul Leslie Jordan a murit într-un accident de mașină

Actorul Leslie Jordan a murit, luni, într-un accident de mașină produs în Los Angeles, a anunțat poliția din SUA. Starul american avea 67 de ani.

Ialomiţa: Accident rutier cu trei autoturisme şi opt persoane implicate. A fost activat Planul roşu de intervenţie
Ialomiţa: Accident rutier cu trei autoturisme şi opt persoane implicate. A fost activat Planul roşu de intervenţie

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme şi opt persoane s-a produs, luni dimineaţă, între localităţile Coşereni şi Moviliţa, pentru optimizarea misiunii fiind activat Planul roşu de intervenţie, informează ISU Ialomiţa.

Accident grav pe A3. Patru victime au fost transportate la spital, dintre care două în stare gravă
Accident grav pe A3. Patru victime au fost transportate la spital, dintre care două în stare gravă

O familie întreagă a fost nenorocită într-un grav accident petrecut, duminică, pe Autostrada București-Ploiești.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă