Modul în care poţi obţine chiar şi 600 de euro pentru întârzierile curselor aeriene

×
Codul embed a fost copiat

Doar 1 la sută dintre românii care călătoresc cu avionul ştiu că pot primi compensaţii pentru cursele întârziate, anulate sau supra-rezervate. Adevărul a fost scos la iveală de un studiu recent.

Se întâmplă asta, chiar dacă există o directivă europeană, care le dă dreptul pasagerilor la despăgubiri, de până la 600 de euro.Au aflat asta, şi 200 de pasageri care au ajuns din Belgia
la Iaşi, după 36 de ore.

Oamenii trebuiau să decoleze de pe aeroportul Charleroi luni, la ora 08:45, însă - spun ei - au fost anunţaţi de întârziere, fără prea multe explicaţii. După mai bine de 7 ore de stat în aeroport au aflat că avionul companiei WizzAir are o defecţiune tehnică aşa că zborul a fost anulat. După alte câteva ore pasagerii au ajuns la hotel.

"Noi am aflat ieri pe la ora 6, total întâmplător de pe site-ul lor ca zborul este anulat. Nu a fost nimeni de la Wizz Air să ne anunţe”, spune un pasager.

Oamenii spun că a doua zi au fost chemaţi la aeroport, dar tot au avut de aşteptat astfel încât au ajuns la Iaşi
după 36 de ore.

Citește și
Tarom
Pasagerii unui zbor TAROM au plecat spre Roma cu o întârziere de 5 ore
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În replică, reprezentanţii WizzAir au transmis, printr-un comunicat, ca aeronava a avut nevoie de verificări tehnice neprevăzute, care au durat mai mult de cât era prevăzut dar şi ca pasagerii au beneficiat de alimente şi cazare. Potrivit legislaţiei Uniunii Europene pasagerii care trec prin astfel de situaţii pot beneficia şi de despăgubiri.

Ana Smădeanu, Consultant Turism: „''Compania îţi oferă cazare, mâncare şi tu crezi că s-a reglat faţă de tine. Este greşit, pentru că indiferent de cât te ajuta compania aeriană în cazul ăsta, dacă eşti întârziat mai mult de trei ore din vina companiei aeriene, este dreptul tău să primeşti această compensaţie care poate să ajungă până la 600 în cazul zborurilor lungi''

Peste 1.500 de zboruri au avut întârzieri cuprinse între 45 şi 180 de minute, în primele două luni ale anului, potrivit datelor unui studiu realizat de o firmă care se ocupa de obţinerea de compensaţii pentru pasageri. Iar 100 de zboruri au avut întârzieri de peste trei ore. Acelaşi studiu arata ca pasagerii români depun cereri de despăgubire, în medie, după o lună şi jumătate de la zbor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Sute de călători au răbdat de frig și foame în trenuri. O cursă a avut întârziere de 21 ore
Sute de călători au răbdat de frig și foame în trenuri. O cursă a avut întârziere de 21 ore

Călătorie de groază pentru sute de oameni care au avut ghinionul să meargă în ultimele două zile cu trenul în România. Au răbdat de frig şi foame în câmp.

Pasagerii unui zbor TAROM au plecat spre Roma cu o întârziere de 5 ore
Pasagerii unui zbor TAROM au plecat spre Roma cu o întârziere de 5 ore

Cursa Tarom Otopeni-Roma a decolat, miercuri, cu o întârziere de aproape cinci ore, după ce s-a decis înlocuirea aeronavei, ca urmare a efecturării unor verificări tehnice suplimentare.

Aeroportul din Sibiu a fost redeschis. Cinci curse vor decola cu întârziere
Aeroportul din Sibiu a fost redeschis. Cinci curse vor decola cu întârziere

Aeroportul Internaţional Sibiu a fost evacuat de urgenţă, joi după-amiază, din cauza unei substanţe care s-ar afla în perimetrul aeroportuar şi degajă un miros înţepător, a anunţat purtătorul de cuvânt al AIS, Alexandra Păcurar.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă