Mircea Geoană, favoritul românilor la alegerile prezidențiale. Unde se situează Elena Lasconi

Mircea Geoană
StirilePROTV

Mircea Geoană este favorit în intențiile de vot ale românilor, urmat de Marcel Ciolacu. Elena Lasconi a urcat în preferințele electoratului în contextul recentului scandal în care a fost implicată.

Actualul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, din postura de candidat independent, fiind în creştere uşoară. El este urmat de Marcel Ciolacu, George Simion, Elena Lasconi şi Diana Şoşoacă, arată datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Cercetarea de piață a fost realizată înaintea deciziei PNL de a merge singur în alegerile de anul viitor şi înaintea scandalului Lasconi-USR, transmite news.ro.

Elena Lasconi este creditată cu aproape 10% din intenţiile de vot ale celor care declară că merg la vot, dublu faţă de actualul lider USR Cătălin Drulă, care în precedentul sondaj avea un scor de 5,4%. Acelaşi sondaj mai arată că o treime dintre votanţii PSD ar vota cu Mircea Geoană, iar o treime dintre cei ai PNL ar vota pentru Ciolacu, în timp ce 24,1% l-ar alege pe Mircea Geoană, iar 17,9 pe Elena Lasconi. Sondajul include şi întrebări referitoare la alegerea unei femei sau a unui independent la Cotroceni. ”În lipsa unui candidat propriu, doar o treime dintre votanţii PNL ar opta pentru candidatul comun provenit din PSD. De asemenea, Elena Lasconi ar obţine un scor mult mai mare decât Cătălin Drulă, însă ar atrage doar o treime din voturile alegătorilor USR. Mircea Geoană se clasează pe primul loc colectând foarte multe voturi din categorii diverse: votanţii PSD, votanţii PNL, votanţii USR, votanţii nehotărâţi şi cei care nu se prezintă la alegerile parlamentare, dar ar participa la cele prezidenţiale”, remarcă directorul INSCOP Research Remus Ştefureac.

Estimare participare vot alegeri prezidenţiale

Pe o scală de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot şi 10 ”sigur da”, voi merge la vot, 14% dintre români au ales 1, 1.4% dintre români au ales 2, 1.4% au ales 3, 1% au ales 4, 6.3% au ales 5, 1.3% au ales 6, 2.9% au ales 7. 6.2% indică 8, 3.1% - 9 şi 61.4% - 10. Nu ştiu sau nu răspund 1.2% din total eşantion.

Citește și
Trump vs. Biden
Sondaj în SUA. Cu un an înaintea scrutinului prezidenţial, Donald Trump îl devansează pe Joe Biden în cinci state-cheie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Intenţia de vot la alegerile prezidenţiale

Respondenţi care îşi exprimă preferinţa pentru un candidat din listă (84.7% din total eşantion).

Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (84.7% din total eşantion), 27.7% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 21.8% pentru Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL) şi 18.9% pentru George Simion (AUR). Pentru Elena Lasconi (USR) ar opta 12.1% dintre alegători, iar pentru Diana Şoşoacă (SOS România) 10.5%. Dacian Cioloş (REPER) ar fi ales de 4.3% dinte votanţi, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 3.1%. 1.6% spun că ar vota alt candidat.

Respondenţi care îşi exprimă preferinţa pentru un candidat din listă şi declară că merg sigur la vot (54.3% din total eşantion)

Raportat la cei care au exprimat o preferinţă pentru un candidat din listă (nu au fost luaţi în considerare nehotărâţii şi non-răspunsurile) şi acordă nota 10 la întrebarea privind prezenţa la vot (54.3% din total eşantion), 27.2% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 24.2% pentru Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL) şi 18.6% pentru George Simion (AUR). Pentru Elena Lasconi (USR) ar opta 9.9% dintre alegători, iar pentru Diana Şoşoacă (SOS România) 8.9%. Dacian Cioloş (REPER) ar fi ales de 5.3% dinte votanţi, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 3.4%. 2.5% spun că ar vota alt candidat.

Pe cine preferă votanţii partidelor pentru funcţia de preşedinte al României?/ Opţiunile de vot la alegerile prezidenţiale în funcţie de partidul preferat la parlamentare

Votanţii PSD

52% dintre alegătorii PSD l-ar vota pe Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL) pentru funcţia de preşedinte al României, în timp ce o treime (33.5%) ar opta pentru Mircea Geoană (independent). George Simion (AUR) ar fi votat de doar 5.6% dintre alegătorii PSD. Restul potenţialilor candidaţi enumeraţi ar obţine fiecare mai puţin de 2% din voturile electoratului social-democrat.

Votanţii PNL

34.8% dintre votanţii PNL l-ar alege pe Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL), 24.1% pe Mircea Geoană (independent), iar 17.9% pe Elena Lasconi (USR). Sub 5% dintre votanţii PNL ar opta pentru George Simion (AUR), Diana Şoşoacă (SOS România), Dacian Cioloş (REPER) sau Kelemen Hunor (UDMR).

Votanţii AUR

67.2% dintre alegătorii AUR ar vota cu George Simion pentru funcţia de preşedinte al României, 13.9% cu Diana Şoşoacă (SOS), iar 9% cu Mircea Geoană (independent). Sub 5% dintre votanţii AUR ar opta pentru Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL), Elena Lasconi (USR), Dacian Cioloş (REPER) sau Kelemen Hunor (UDMR).

Votanţii USR

În ceea ce priveşte votanţii USR, 32.9% ar prefera-o pe Elena Lasconi, 24.7% pe Dacian Cioloş (REPER), iar 22.4% pe Mircea Geoană (independent). Restul potenţialilor candidaţi enumeraţi ar obţine fiecare mai puţin de 5% din voturile electoratului USR.

Profil candidat prezidenţial

Întrebaţi ce părere au despre posibilitatea ca o femeie să devină preşedintele României, 79% dintre români apreciază că este o idee bună si ar vota în acest sens, în timp ce 17.5% consideră că este o idee proastă şi nu ar vota în acest sens. Ponderea non-răspunsurilor este 3.5% la această întrebare.

65% dintre români cred că este o idee bună ca o personalitate independentă politic să devină preşedintele României şi ar vota în acest sens, în timp ce 28.4% sunt de părere că este o idee proastă şi nu ar vota în acest sens. 6.6% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research cu foarte puţin timp înainte de o serie de evenimente politice, precum decizia PNL de nu candida pe liste comune cu PSD sau conflictul USR-Elena Lasconi, care au implicaţii asupra competiţiei pentru alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, rezultatele la întrebarea privind intenţia de vot pentru alegerile prezidenţiale rămân relevante chiar şi în formula în care a fost aplicată. Spre deosebire de sondajul precedent, în care am testat candidaturi separate ale PSD şi PNL la alegerile prezidenţiale, în sondajul de luna acesata am efectuat două modificări: am testat un candidat comun PSD-PNL în persoana premierului Marcel Ciolacu, respectiv am testat-o pe Elena Lasconi drept candidat USR în locul lui Cătălin Drulă. Datele arată că într-un asemenea scenariu, pe primele două locuri se situează Mircea Geoană (independent) şi Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL). În lipsa unui candidat propriu, doar o treime dintre votanţii PNL ar opta pentru candidatul comun provenit din PSD. De asemenea, Elena Lasconi ar obţine un scor mult mai mare decât Cătălin Drulă, însă ar atrage doar o treime din voturile alegătorilor USR. Mircea Geoană se clasează pe primul loc colectând foarte multe voturi din categorii diverse: votanţii PSD, votanţii PNL, votanţii USR, votanţii nehotărâţi şi cei care nu se prezintă la alegerile parlamentare, dar ar participa la cele prezidenţiale”, a explicat directorul INSCOP Research Remus Ştefureac.

Datele au fost culese în perioada 23 octombrie - 2 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zona euro, temeri accentuate privind recesiunea. Rezultatele unui sondaj
Zona euro, temeri accentuate privind recesiunea. Rezultatele unui sondaj

Zona euro este afectată de temeri privind recesiunea, după ce zona de business, mai ales cu privire la servicii, înregistrează scăderi accentuate. Un sondaj arată un risc tot mai mare de recesiune în țările blocului comunitar.

Sondaj în SUA. Cu un an înaintea scrutinului prezidenţial, Donald Trump îl devansează pe Joe Biden în cinci state-cheie
Sondaj în SUA. Cu un an înaintea scrutinului prezidenţial, Donald Trump îl devansează pe Joe Biden în cinci state-cheie

Cu exact un an înaintea alegerilor prezidenţiale americane din 2024, un sondaj publicat duminică de New York Times îl plasează pe potenţialul candidat republican Donald Trump în faţa preşedintelui în funcţie, Joe Biden, în 5 state-cheie din 6.

Sondaj INSCOP: PSD rămâne în topul preferințelor românilor la vot. AUR, aproape la egalitate cu PNL
Sondaj INSCOP: PSD rămâne în topul preferințelor românilor la vot. AUR, aproape la egalitate cu PNL

PSD este pe primul loc în intenţiile de vot ale românilor, cu 28,7%, urmat în ordine de PNL şi AUR. Diferenţa PNL-AUR este 0,3%, arată un sondaj INSCOP realizat la cererea News.ro.

Sondaj IRSOP: Aproape 80% dintre români nu au încredere în capacitatea Guvernului de a proteja populaţia
Sondaj IRSOP: Aproape 80% dintre români nu au încredere în capacitatea Guvernului de a proteja populaţia

Aproape 80% dintre români nu au încredere în capacitatea Guvernului de a proteja populaţia în cazul unui pericol armat, iar 56% se tem de acţiuni teroriste în România pe fondul situaţiei din Orienul Mijlociu, relevă datele unui sondaj IRSOP.

Sondaj. Americanii vor ca SUA să ajute civilii din Gaza. Ce părere au despre conflict
Sondaj. Americanii vor ca SUA să ajute civilii din Gaza. Ce părere au despre conflict

Majoritatea cetăţenilor americani doresc ca SUA să faciliteze protecţia civililor din Gaza faţă de conflictul dintre Israel şi gruparea teroristă Hamas, arată un sondaj Reuters/Ipsos ale cărui rezultate au fost publicate luni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.