Minor reținut de polițiștii gălățeni după ce a furat 100 de euro de la un bătrân

masina politie

Un minor de 15 ani din judeţul Galaţi, bănuit de comiterea mai multor furturi din locuinţe, a fost reţinut pe bază de ordonanţă, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

 

Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au fost sesizaţi de un bărbat, de 67 ani, din comuna Băleni, cu privire la faptul că autori necunoscuţi, escaladând gardul imobilului în care locuieşte şi forţând o fereastră, au pătruns în interiorul acestuia, sustrăgându-i, dintr-o poşetă, suma de 100 euro.

În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat un minor, de 15 ani, consătean cu victima, bănuit că ar fi săvârşit fapta de furt.

Totodată, din cercetări a reieşit că, în perioada iulie 2018 - august 2019, adolescentul ar mai fi săvârşit încă nouă astfel de furturi, folosind acelaşi mod de operare, efracţie şi escaladare, şi sustrăgând din locuinţele victimelor suma totală de aproximativ 10.000 lei, precum şi bunuri în valoare de 5.000 lei.

Citește și
Poliție Florida
Pățania unui copil de 5 ani care a sunat la 911 ca să anunțe că îi este foame
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Adolescentul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aaCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
VIDEO. Bătrân ajutat de poliţişti să traverseze în Bistrița. Reacția românilor
VIDEO. Bătrân ajutat de poliţişti să traverseze în Bistrița. Reacția românilor

După ce o femeie de 81 de ani a fost amendată de polițiști pentru că mergea prea încet pe trecerea de pietoni, în București, în Bistrița mai mulți polițiști au fost filmați în timp ce ajutau un bărbat să traverseze. 

Pățania unui copil de 5 ani care a sunat la 911 ca să anunțe că îi este foame
Pățania unui copil de 5 ani care a sunat la 911 ca să anunțe că îi este foame

Un băiețel din Florida a sunat la numărul din SUA pentru urgențe - 911 - pentru că îi era foame. Nu a fost certat, ignorat iar părinții săi  nu s-au ales cu vreo amendă.

Mama tânărului care a ucis 22 de oameni în Texas a alertat poliția înainte de atac
Mama tânărului care a ucis 22 de oameni în Texas a alertat poliția înainte de atac

Mama tânărului care a ucis 22 de oameni în atacul de sâmbătă din El Paso, Texas, a sunat la poliţie cu câteva săptămâni înainte de atac pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de faptul că fiul său a achiziţionat o armă de asalt, a relatat CNN.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.