Ministrul Sănătății: Numărul cazurilor de COVID-19 ar putea ajunge la 10-15.000 în România

Tătaru
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi seara, că epidemia de COVID-19 ar putea atinge vârful în România în a doua jumătate a lunii aprilie, când numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 ar putea ajunge la circa 10-15.000 de cazuri.

Ulterior, după aproximativ două săptămâni, pe finalul lunii mai, ar putea începe relaxarea restricţiilor.

"Vârful pandemiei îl văd în a doua jumătate a lunii aprilie. Dar îl văd mai ascuţit sau mai domol, în funcţie de ceea ce vom face noi, atât ca activitate medicală, dar şi populaţia prin măsurile care trebuie într-adevăr respectate. Poate fi în jur de de 10.000, poate fi în jur de 15.000, depinde cum avem rata de transmitere locală, accelerată sau nu. Poate fi din cazuri uşoare şi medii, poate fi din cazuri grele, critice, care necesită suport, şi atunci vom avea o aglomerare a terapiilor intensive şi vom avea şi decese", a declarat Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, o eventuală relaxare a restricţiilor ar putea fi luată în considerare în luna mai, dacă vor scădea numărul îmbolnăvirilor şi al deceselor.

"Să ne gândim cam la două săptămâni după ce va trece vârful, să putem relaxa, în condiţiile în care vom respecta în continuare nişte precauţii. Pe final de mai, în măsura în care numărul de cazuri noi vor scădea şi numărul de decese nu se va mai accentua", a precizat Tătaru, răspunzând unei întrebări cu privire la momentul când vor începe să fie ridicate restricţiile.

Citește și
Coronavirus
Aproximativ 30% din bolnavii cu coronavirus nu sunt detectaţi de testele actuale
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cercetătorii au descoperit o nouă mutație a coronavirusului. Boala poate dura până la 49 de zile
Cercetătorii au descoperit o nouă mutație a coronavirusului. Boala poate dura până la 49 de zile

Cercetătorii chinezi au descoperit o mutație a noului coronavirus în urma căreia poate rămâne în organismul unei persoane timp de aproape două luni de zile și să dezvolte o formă de boală cronică, relatează South China Morning Post.

Aproximativ 30% din bolnavii cu coronavirus nu sunt detectaţi de testele actuale
Aproximativ 30% din bolnavii cu coronavirus nu sunt detectaţi de testele actuale

Testele actuale de diagnosticare a infecţiei virale COVID-19 nu detectează trei bolnavi din zece, potrivit unor estimări, o marjă de eroare care nu ar avea însă legătură cu fiabilitatea lor şi care s-ar explica adeseori printr-o prelevare necorespunzătoar

LIVE UPDATE. Coronavirus în România, 2 aprilie. 115 români infectați au murit
LIVE UPDATE. Coronavirus în România, 2 aprilie. 115 români infectați au murit

Coronavirus România, LIVE UPDATE 2 aprilie. Potrivit ultimei raportări, în România sunt confirmate 2.738 de cazuri de coronavirus. 267 de pacienţi s-au vindecat, iar numărul morților a ajuns la 115.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă