Ministrul Sănătății a precizat cine sunt românii care pot merge la mare în curând

×
Codul embed a fost copiat

O zi de plajă pe malul mării rămâne fructul oprit şi de vineri încolo, pentru toţi cei care nu locuiesc sau nu au proprietăţi pe litoral.

Ministrul Sănătăţii spune că doar cei din urmă se vor putea bucura de plimbări pe nisip şi băi de soare, în perioada stării de alertă. În restul ţării, timp de 30 de zile, vom face plajă în parcuri sau în zonele amenajate special. Evident, cu respectarea distanţei sociale.

Plaje pustii, cum n-au fost de peste o jumătate de secol, la jumătatea lui mai. Marea calmă, diguri zdrenţuite de raze şi briza plăcută, imagini pe care probabil zeci de mii de români le privesc oftând. Timp de o lună, marea rămâne a celor care au domiciliul aproape de ea. Sau care pot demonstra că au probleme de rezolvat pe litoralul nostru. Începând cu ziua de vineri, putem părăsi domiciliul, numai pentru motive bine întemeiate.

Nelu Tătaru: ''Un motiv bine întemeiat să parcurgem ţară nu este să ajungem la Constanța, la mare. Este acel motiv, să avem o casă, o proprietate acolo şi mergem să o îngrijim sau să o reevaluăm. O persoană în vârstă pe care trebuie să o îngrijim, în scop umanitar, în scop de voluntariat.''

Aşadar, cine stă în altă zonă a ţării şi ajunge totuşi la mare, obligatoriu cu declaraţia la purtător, nu ar avea ce să caute ore în şir, la soare. De ziua internaţională a dorului, românii mărturisesc că cel mai tare îi bântuie amintirea plimbărilor pe plajă, mai ales că, săptămâna aceasta, temperaturile maxime vor ajunge la 35 de grade.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pentru cei de la bloc nu sunt multe variante. Parcurile mari, care se vor deschide pe 15 mai. Doar că oamenii ar trebui să menţină singuri o distanţă de 2 metri între ei. Avantajul e pentru cei care au în cartier o plajă urbană păzită.

16 mii de metri pătraţi are plaja ecologică din parcul Orăşelul Copiilor din Bucureşti. Locul preferat de bronzat pentru sute de familii din zonă, în ultimii 6 ani. Parcul e încă închis, însă aspersoarele merg, iarba e tunsă, iar vineri dimineaţă vor fi dezinfectate şi suprafeţele din zonele destinate exerciţiului fizic în aer liber. În mod obişnuit, un adult rămânea la soare pe pătură, iar altul îi însoţea pe copii la locul de joacă. Nu se fac pregătiri pentru redeschiderea qinstalatiilor cu tobogane şi leagăne, dar totul depinde de decizia finală a autorităţilor, privind condiţiile stării de alertă.​

O plajă improvizată în apropierea raului Someș va rămâne, probabil, locul de stat la soare pentru clujenii care nu pot merge la mare anul acesta. Locul este ferit de traficul auto, aşa că zeci de persoane merg, în special în weekend, pentru o oază de relaxare. Şi în următoarea perioadă ştrandurile din oraşe vor rămâne probabil închise.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ministrul Sănătății: Suntem pe o pantă descendentă în care încercăm să controlăm pandemia
Ministrul Sănătății: Suntem pe o pantă descendentă în care încercăm să controlăm pandemia

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că suntem pe o pantă descendentă a pandemiei.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.