Ministrul Economiei: Aplicaţia pentru eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă este funcţională

Virgil Popescu
Agerpres

Aplicaţia pentru eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă este funcţională începând de duminică seara, certificatele putând fi eliberate automat, pe portalul prevenire.gov.ro, a anunţat ministrul Economiei Virgil Popescu.

"Aplicaţia este funcţională. Azi (duminică n.r) toată ziua am stat în discuţii cu colegii de la mister care s-au ocupat. Le mulţumesc celor de la STS care s-au implicat toată această săptămână să terminăm aplicaţia. Este funcţională, este ridicată pe site, deja sunt companii româneşti care solicită şi au obţinut acest certificat.(...) Aşa cum am promis a fost gata azi, chiar dacă este seară. Pe portalul prevenire.gov.ro se pot elibera automat, fără nicio interacţiune între autoritatea publică centrală şi companii", a afirmat ministrul Economiei, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

Ministrul a explicat că acest certificat este de două tipuri. Tipul unu, sau albastru, care atestă că o companie a avut activitatea oprită total sau parţial ca efect al deciziilor autorităţilor publice în aplicarea decretului.

"Practic acele companii a căror activitate a fost oprită parţial sau total de către ordonantele militare: baruri , cafenele... Cu acel certificat compania poate să-şi amâne plata la chirie, utilităţi, pentru acele spaţii unde activitatea a fost oprită. Al doilea lucru: pot să depună pentru a obţine eşalonarea ratelor creditelor la bănci. Şi al treilea lucru: pot să invoce, doar ca IMM, în caz de forţă majoră, cu acest certificat de situaţii de urgenţă şi nu mai este nevoie să plătească acea taxă de 500 de euro la Camera de Comerţ pentru a obţine, dacă se dovedeşte că e forţă majoră", a precizat Virgil Popescu.

Al doilea tip de certificat pentru situaţii de urgenţă este de tip galben şi atestă că firma a avut veniturile sau încasările diminuate cu cel puţin 25% în martie faţă de media lunilor ianuarie şi februarie. Cu acest certificat au aceleaşi beneficii, mai puţin amânarea la plata chiriilor, pentru că activitatea lor nu a fost oprită.

Citește și
Ministrul german Thomas Schaefer s-a sinucis din cauza coronavirusului
Un ministru german s-a sinucis din cauza coronavirusului
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Dacă vom mai avea alte facilităţi pe care vrem să le acordăm companiilor lovite de criză, vor beneficia cu acest certificat. Evident că la următoarele pachete pe care le vom face, în următoarele valuri, când vrem să repornim economia, vom ţine cont de aceste certificate şi anumite facilităţi de ajutoare de stat vor veni către acele companii lovite", a subliniat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Interviu cu ministrul Economiei: ”După 15 aprilie o să avem peste un milion de măști pe zi”
Interviu cu ministrul Economiei: ”După 15 aprilie o să avem peste un milion de măști pe zi”

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune că după 15 aprilie nu vor mai fi probleme cu măștile și dezinfectanții în farmacii. El a precizat că, spre deosebire de actualii distribuitori, statul nu va căuta să facă profit de pe urma populației.

Un ministru german s-a sinucis din cauza coronavirusului
Un ministru german s-a sinucis din cauza coronavirusului

Ministrul de finanţe al landului german Hessa, Thomas Schaefer, ”profund îngrijorat” de consecinţele epidemiei Covid-19 asupra economiei, s-a sinucis, a anunţat duminică şeful executivului acestui land, Volker Bouffier.

Firmele românești care au început să fabrice materiale de protecţie. Se fac angajări
Firmele românești care au început să fabrice materiale de protecţie. Se fac angajări

Pentru că România să nu mai depindă de importuri, mai ales în astfel de momente, ministrul Economiei anunţă că va da până la 200.000 de lei pentru acele companii care vor să producă materiale de protecţie.

Ministrul Economiei: Stocurile de alimente sunt suficiente, nu trebuie să cumpărați în exces
Ministrul Economiei: Stocurile de alimente sunt suficiente, nu trebuie să cumpărați în exces

Cozile care se creează la supermarketuri pot fi un eventual focar de infecţie, deoarece nu se poate respecta distanţa de un metru, iar stocurile de alimente sunt suficiente şi nu este nevoie să se cumpere excesiv, susţine ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.