Mii de credincioși au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj

×
Codul embed a fost copiat

De praznicul Adormirii Maicii Domnului, mii de credincioşi, mai puţini însă că în alţi ani, au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, la mănăstirea Nicula din Cluj.

Oamenii i-au cerut Maicii Domnului ajutor şi ocrotire şi au cântat odată cu preoţii fără a ţine cont de ploaia rece. Zona a fost supravegheată de jandarmi şi poliţişti, inclusiv cu ajutorul dronelor.

Preoţii, împreună cu mitropolitul Clujului, Înalt Preasfinţitul Andrei, s-au rugat Sfintei Fecioare Maria pentru tămăduirea celor în suferinţă şi încetarea pandemiei.

Anul acesta, credincioşii au respectat reguli noi, dictate de criza sanitară, inclusiv când s-au închinat icoanei vechi de câteva sute de ani. Pentru miile de oameni veniţi aici, au fost create circuite speciale de intrare şi de ieşire, iar pelerinii nu au mai putut atinge sau săruta icoana, însă au lăsat flori. În permanenţă, jandarmii şi poliţişti le-au reamintit oamenilor măsurile obligatorii.

Cei mai mulţi credincioşi au ales să asculte slujba dintr-un loc mai retras, departe de aglomeraţie.

Citește și
Adormirea Maicii Domnului 2020. Ce regulile trebuie respectate la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal
Adormirea Maicii Domnului 2020. Ce regulile trebuie respectate la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeie: „A fost bine, ca în alţi ani, doar că purtăm mască şi păstrăm distanţa”.

Autorităţile şi reprezentanţii mănăstirii Nicula au decis să fie folosite chiar şi drone, pentru a se asigura că sunt respectate toate măsurile de siguranţă. În acest an, pelerinajul a strâns peste 5.000 de credinciisi veniţi din toate colţurile ţării.

După terminarea liturghiei, pelerinii şi-au strâns bagajele şi au pornit înapoi spre casele lor, mai liniştiţi sufleteşte.

Bărbat: „Acum mergem spre casă. Am venit de ieri şi ne-am simţit foarte bine la sfânta mănăstire. Venim de 50 de ani”.

Tânăr: „A fost chiar foarte frumos, a fost o experienţă chiar foarte tare, mi-a plăcut mult, am avut, aşa, o pace spirituală”.

Şi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde a fost slujba de hram, masca de protecţie a fost obligatorie, iar preoţii au eliminat împărtăşania din ritualul liturgic. Asta deşi, cu doar câteva minute înainte, la predică, pelerinii au fost îndemnaţi să respecte tradiţia bisericească.

Măsuri speciale de siguranţă s-au luat şi la liturghia oficiată în foişorul de lemn din curtea Patriarhiei Ortodoxe din Capitală. Sutele de credincioşi care au participat la praznicul Adormirii Maicii Domnului s-au rugat la distanţă unii faţă de ceilalţi, pentru că organizatorii au aşezat scaune fixe, tocmai pentru a se respecta mai uşor distanţa dintre oameni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal, la Nicula. Cum se vor ține slujbele de Sfânta Maria
Cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal, la Nicula. Cum se vor ține slujbele de Sfânta Maria

De Sfânta Maria, la Mănăstirea Nicula are loc cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal.

Adormirea Maicii Domnului 2020. Ce regulile trebuie respectate la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal
Adormirea Maicii Domnului 2020. Ce regulile trebuie respectate la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal

Adormirea Maicii Domnului 2020. Mai sunt încă două zile până la hramul Adormirii Maicii Domnului, însă primii pelerini au sosit deja la Mănăstirea Nicula din Cluj, pregătiţi pentru cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.