Mesajul lui Iohannis de Ziua Limbii Române. Pe cine remarcă șeful statului: ”Misiunea lor este grea”

Klaus Iohannis
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis remarcă, în mesajul transmis, luni, de Ziua Limbii Române, efortul profesorilor din afara ţării care "transmit noilor generaţii rădăcinile moştenite din trecut şi îi ajută să se definească cultural şi spiritual".

 

"Un mesaj special se îndreaptă către cei care vorbesc şi păstrează graiul românesc în afara graniţelor. Sunt convins că nu este uşor să-şi păstreze identitatea, limba şi credinţa. Vreau să remarc totodată eforturile făcute de profesorii de limba română din afara ţării care transmit noilor generaţii rădăcinile moştenite din trecut şi îi ajută să se definească cultural şi spiritual. Misiunea acestora este adesea grea, realizată în condiţii dificile, şi de aceea profesorii merită, pe lângă respectul şi aprecierea noastre, şi măsuri concrete care să îi susţină", arată şeful statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

El adaugă că "şcoala nu transmite doar cunoştinţe, ci formează caractere".

"Încurajarea lecturii, dezvoltarea caligrafiei, scrierea şi rostirea corectă a cuvintelor ne dezvoltă ca oameni, ca societate şi ca naţiune. Limba este comoara noastră şi este datoria fiecăruia dintre noi să o protejăm", arată Iohannis.

Citește și
Camion
Ziua Limbii Romane, sarbatorita in avans in Bucuresti. Spectacolul neobisnuit tinut in mijlocul strazii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu prilejul celebrării Zilei Limbii Române, Palatul Cotroceni va fi iluminat luni, începând cu ora 20,00, în culorile drapelului naţional.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gestul făcut de preşedintele pro-rus al Moldovei de Ziua Limbii Române
Gestul făcut de preşedintele pro-rus al Moldovei de Ziua Limbii Române

Liderul de la Chişinău a căutat o soluţie prin care să evite să sărbătorească Ziua Limbii Române fără să îi jignească pe moldoveni.

Ziua Limbii Romane, sarbatorita in avans in Bucuresti. Spectacolul neobisnuit tinut in mijlocul strazii
Ziua Limbii Romane, sarbatorita in avans in Bucuresti. Spectacolul neobisnuit tinut in mijlocul strazii

Neobisnuit spectacol de strada sambata in Capitala. O platforma de camion, drapata cu panza alba, a purtat prin sectorul doi o orchestra simfonica si doi solisti care au intonat timp de cateva ore, aproape fara pauza, melodii patriotice.

Traian Basescu le ureaza
Traian Basescu le ureaza "La multi ani! " romanilor, de Ziua limbii romane

Presedintele Traian Basescu a transmis, sambata, un mesaj cu ocazia sarbatoririi Zilei Limbii Romane.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.