Mesajul fratelui lui Alexandru despre starea în care se afla tânărul electrocutat în Herăstrău

×
Codul embed a fost copiat

Adolescentul de 16 ani, curentat de un arc electric pe podul CFR din Parcul Herăstrău, se află în continuare în grija doctorilor de la spitalul militar din Belgia.

Medicii nu îl pot opera deocamdată pentru că a suferit un șoc extrem. Fratele său îi este alături zi și noapte, iar acum încearcă să strângă bani pentru tratamente.

Alexandru luptă acum pentru viaţa lui într-un salon steril al spitalului militar din Bruxelles. Mai bine de jumătate de trup i s-a transformat într-o rână, iar aparatele la care este conectat îl ajuta să supravieţuiască. Fratele mai mare, Ştefan, îi este alături şi încearcă să îi dea din puterea lui.

Ştefan: ''Este bine, are şi muzica, i-au pus muzica. Le-am zis că e dansator şi că pot să-i aduc playlist-ul lui, ce muzica îi place lui. Se simte mai bine din ce mi-au spus medicii. Momentan este inoperabil pentru că corpul a suferit un şoc foarte mare. Este stabil, gradul de arsură este mai mic faţă de cel care a fost spus în România."

Grav este, spun medicii, că arsurile au afectat ţesutul în profunzime. Electroşocul produce cel mai grav tip de arsură. Curentul ajunge până la oase, iar rănile se extind din interior spre exterior. Alexandru este în comă indusă pentru că altfel nu ar suporta durerile.

Citește și
frate ars
Tânărul care s-a electrocutat pe podul CFR Herăstrău, în stare gravă. Mărturia fratelui
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Alexandru a ajuns în pragul morţii, după ce a încercat să îşi facă o fotografie. Nu şi-a dat seama de pericol, chiar dacă în zonă exista un semn de avertizare.

Copiii sunt învăţaţi să stea departe de pericole vizibile: nu pune mâna pe cuţit, nu atinge priză, nu te apropia de foc. Dar sunt şi locuri în care pericolul exista chiar dacă nu se vede. De pildă, în apropierea firelor electrice.

Practic aceasta arcadă a podului CFR din parcul Herăstrău este un punct al morţii şi în condiţiile în care nu sunt atinse firele de înaltă tensiune. Întreaga zonă din preajma cablurilor reprezintă un câmp electric extrem de periculos.

Imaginaţi-vă că pe linia de contact tensiunea este uriaşă - de 27.000 V. Cablul sub tensiune creează un câmp electric care poate fi periculos chiar şi la distanţă. Un om care se apropie de cablu devine instant un fel de paratrăsnet. Se formează un arc electric ce străpunge aerul şi loveşte corpul. Unii însă nu conştientizează cât de mare este pericolul pentru că firele de înaltă tensiune par departe. Dar această greşeală îi poate costa viaţa.

Astfel de arsuri lasa sechele, spun medicii, iar spitalizarea este îndelungată. Costurile pentru o singură lună în camera de reanimare sunt de 100 de mii de euro. În plus, suma nu va fi acoperită integral de statul român, întrucât gestul lui Alexandru este intepretat drept voluntar, chiar dacă băiatul nu şi-a dorit să moară.

Familia băiatului nu poate să achite cheltuielile. În ajutorul lui Alexandru au sărit mai mulţi colegi de la liceul Dinu Lipatti şi dansatori de la teatrul Stela Popescu, dar şi oameni care nu-l cunosc, impresionaţi de drama lui şi de luptă fratelui său.

Ştefan a iniţiat campania de donare denumită „Împreună pentru Alexandru". 

Ştefan: ''Va mulţumim că ne sunteţi alături şi o să fie totul bine.''

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a electrocutat Alexandru în Herăstrău. ”Un câmp al morții”
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a electrocutat Alexandru în Herăstrău. ”Un câmp al morții”

Alexandru Rebeja, adolescentul de 16 ani, curentat de un arc electric pe podul CFR din Parcul Herăstrău, a supravieţuit primei nopţi petrecute în spitalul militar din Belgia.

Tânărul care s-a electrocutat pe podul CFR Herăstrău, în stare gravă. Mărturia fratelui
Tânărul care s-a electrocutat pe podul CFR Herăstrău, în stare gravă. Mărturia fratelui

Alexandru, adolescentul care s-a electrocutat pe podul CFR Herăstrău din Capitală, internat acum într-un Spital Militar din Belgia, este în stare extrem de gravă. Are răni cumplite pe 50% din corp.

Povestea lui Alexandru, tânărul care s-a electrocutat pe podul CFR Herăstrău din Capitală
Povestea lui Alexandru, tânărul care s-a electrocutat pe podul CFR Herăstrău din Capitală

Alexandru, adolescentul care s-a electrocutat pe podul CFR Herăstrău din Capitală, a fost transferat luni la un Spital Militar din Belgia.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.