Medicii insistă ca oamenii să se vaccineze, după ce spitalele și morgile s-au umplut: "Nu există nicio consiprație"

×
Codul embed a fost copiat

Criza sanitară din România intră într-o nouă fază. Tot mai mulți oameni, în stare critică, sunt tratați de medici în mașinile personale, parcate în curtea spitalelor.

Se întâmplă, de pildă, la Buzău. Cuvintele devin inutile în clipa în care vezi bunici cărora li se aduc butelii de oxigen la geamurile autoturismelor. Nu mai există nicăieri paturi. Și numărul celor care se prăpădesc rămâne mare. Miercuri au fost anunțați încă 451 de morți.

Aparținător: ''Sunt venită cu mama mea de ieri, de la ora 13:00, și stăm în mașină de atunci. Nu avem locuri. E conectată de aseară la oxigen. Vine sora mea să-mi aducă pampers, să îmi aducă benzină, că nu mai avem benzină la mașină și sperăm să fie bine. Regretă că nu s-a vaccinat. Ne-am rugat de ea... Noi, toată familia, suntem vaccinați, mama nu a vrut''.

Imagini tulburătoare au fost filmate în curtea spitalului de urgență din Buzău care s-a transformat într-o secție de primiri urgențe în aer liber. Oamenii bolnavi stau pe scaune în autoturisme și sunt conectați la câte o butelie de oxigen. Și ambulantele care ajung aici sunt pline de suferinzi, la fel și containerele.

Aparținător: ''Tratează în mașină, le pune oxigen, le mai dă cate un medicament, le ia câte o analiză... Asta e''.

Citește și
pacienti transferati
Alţi şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, transferaţi în Germania
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Aparținător: ''Avem pe cineva de ieri, de la ora 01:00, în mașină și ne-a explicat cum să folosim tubul de oxigen pentru că sunt foarte aglomerați și nu fac față. Presiune prea mare... Sunt doi asistenți la 70 de pacienți".

Claudiu Damian, manager SJU Buzău: ''Le-am dat accesul în curtea spitalului și am decis lucrul aăta deoarece este frig și am considerat ca să nu stea la triaj afară, la corturi. Majoritatea pacienților vin cu afecțiuni pulmonare destul de ridicate, peste 50%''.

Numărul celor internați în spitalale din toată țara se apropie de 20.000. La terapie intensivă avem, din păcate, un nou record: 1.890. Însă, pentru 451 de oameni doctorii nu au mai putut să facă nimic. Sunt acum pe lista mult prea lungă a deceselor.

Sunt pline morgile în toată țara. S-au umplut inclusiv containerele frigorifice aduse în curțile unităților sanitare, iar tărgile pe care sunt așezați sacii negri sunt dovada că în aceste locuri a murit speranța.

Dureros este că oamenii se sting din cauza complicațiilor provocate de Covid-19, chiar și după ce nu mai sunt contagioși.

Un bărbat de 49 de ani s-a îmbolnăvit în urmă cu mai bine de trei luni. Infecția i-a trecut, dar plămânii săi au fost distruși. S-a stins la câteva ore după ce a ajuns la Institutul ''Marius Nasta''.

La fel ca cei mai mulți de la ATI, nici cei din zona verde post-covid nu sunt vaccinați.

Un semnal de alarmă vine și din partea medicilor legiști. În Argeș, unde polițiștii au cerut autopsie pentru zece morți suspecte, în cazul a 8 dintre acestea rezultatul a fost Covid pozitiv. În ciuda faptului că nu prezentau simptome grave, oamenii au murit fulgerător.

Dr. Dan Manu, șef SML Argeș: "Autopsiile au pus în evidență că în circulația sistemică mare, vasculară, preponderant în plămâni, cât și la nivelul cordului, au fost pusi în evidență multipli trombi, repet, pe o stare de sanitate aparent bună. La momentul decesului făceau activități diferite, de la pescuit, de la muncile câmpului, de la probleme gospodărești... Au decedat în situații suspecte, care sunt prevăzute de lege".

Singura salvare este vaccinarea, insistă medicii care văd zilnic mult prea multe situații dramatice.

Dr. Claudiu Ruscu, medic ATI Institutul "Marius Nasta": ''I-aș ruga să caute prospectele medicamentelor care se folosesc în tratamentul Covid și să compare, să le întindă pe o masă, să vadă câte efecte adverse există să iei tratamentul, în comparație cu riscul pe care îl reprezintă vaccinul. Să fie înțelegători că le vrem binele, nu există nicio consiprație, nu mi-am vaccinat familia ca eu peste trei ani să dispar''.

În Romania, doar 36,5 % din populația generală este vaccinată împotrivă coronavirusului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un preot din Alba Iulia, confirmat cu Covid-19, a ținut slujbă în biserica plină de enoriași și a botezat doi copii
Un preot din Alba Iulia, confirmat cu Covid-19, a ținut slujbă în biserica plină de enoriași și a botezat doi copii

Un preot din Alba Iulia, confirmat cu Covid-19, a ținut slujbă în biserica plină de enoriași și a botezat doi copii, în loc să stea în izolare.

Alţi şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, transferaţi în Germania
Alţi şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, transferaţi în Germania

Alţi şase pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, sunt transferaţi, miercuri, în spitale din Germania, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Germane.

Focar de COVID-19 la Mănăstirea Dălhăuţi. 14 din cele 17 măicuţe, depistate pozitiv
Focar de COVID-19 la Mănăstirea Dălhăuţi. 14 din cele 17 măicuţe, depistate pozitiv

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a anunțat, marți, că la Mănăstirea Dălhăuţi din comuna Cîrligele, a fost depistat un focar de COVID-19. 14 din cele 17 măicuţe au fost depistate pozitiv, informează Agerpres.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.