Marcel Ciolacu: "Guvernanţii au refuzat să salveze vieţi apelând la spitale modulare ridicate de PSD"

Marcel Ciolacu, despre șefia Camerei Deputaților: ”Mie nu-mi trebuiesc funcţii, dom-le! Eu sunt şef la ciuma roşie”
Agerpres

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut, luni, că actualii guvernanţi "au refuzat" să salveze vieţi apelând la spitalele modulare de la Bucureşti şi Leţcani ridicate de administraţii PSD.

"Au refuzat să salveze vieţi apelând la spitale ridicate de PSD ori că n-au putut, deci incompetenţă cruntă, ori că n-au vrut, adică iresponsabilitate criminală! Anul trecut, spitalele modulare COVID din Pipera şi de la Leţcani, Iaşi, nu erau bune, fiindcă erau ridicate de administraţii PSD! Aşa că le-au sabotat cât au putut, le-au găsit tot felul de neajunsuri, deşi unităţile au funcţionat şi au tratat sute de pacienţi. Apoi, au preluat puterea şi le-au abandonat cu totul, decretând că au învins pandemia. Azi, după săptămâni bune de când cerem redeschiderea acestor spitale, sub presiunea imaginilor disperării, cu cozile de ambulanţe din faţa UPU în Bucureşti şi Iaşi şi-au dat brusc seama că sunt foarte bune. Ba se mai şi laudă că au găsit soluţii în plin val patru al pandemiei", a scris Ciolacu, pe Facebook.

Potrivit acestuia, liberalii au demonstrat că nu sunt "precauţi" atunci când au organizat Congresul partidului cu 5.000 de participanţi în plină pandemie de COVID-19.

"Vă întreb, însă, ce credeţi: Iohannis şi Cîţu sunt doar ipocriţi sau şi iresponsabili? Ori ambele?", a completat preşedintele PSD.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat după ce premierul demis, Florin Cîțu, s-a aflat, duminică, în vizită la spitalul modular din Pipera.

Citește și
Sydney - 8
Sydney a ieșit oficial din lockdown, după mai bine de 100 de zile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Florin Cîțu a anunțat că spitalul modular din Pipera va putea primi aproximativ 100 de pacienţi cu patologia Covid-19, de marți.



Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cîțu nu se mai duce în Parlament să dea explicații despre campania de vaccinare anti Covid
Cîțu nu se mai duce în Parlament să dea explicații despre campania de vaccinare anti Covid

Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, luni, că nu va merge la şedinţa Camerei Deputaţilor, la Ora prim-ministrului, care avea ca temă campania de vaccinare împotriva COVID-19.

Sydney a ieșit oficial din lockdown, după mai bine de 100 de zile
Sydney a ieșit oficial din lockdown, după mai bine de 100 de zile

Sydney a ieșit din carantină, după ce statul New South Wales a atins o rată de vaccinare de 70%.

Eficacitatea vaccinurilor anti-Covid, confirmată de un vast studiu francez
Eficacitatea vaccinurilor anti-Covid, confirmată de un vast studiu francez

Vaccinarea împotriva COVID-19 reduce cu 90% riscul de spitalizare şi de deces la persoanele de peste 50 de ani şi pare eficace şi împotriva variantei Delta, potrivit unui amplu studiu francez publicat luni, informează AFP.

Val de proteste în Vietnam după ce mai mulți câinii au fost uciși pentru că stăpânii lor aveau Covid 19
Val de proteste în Vietnam după ce mai mulți câinii au fost uciși pentru că stăpânii lor aveau Covid 19

Uciderea a 13 câini în Vietnam pentru că stăpânii lor erau bolnavi de COVID-19 a stârnit proteste în presă şi pe reţelele de socializare.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.