Mănăstirea Adamclisi, mistuită de flăcări, nu avea aviz de securitate

×
Codul embed a fost copiat

Mănăstirea Sfântului Apostol Filip din Adamclisi, județul Constanța, care a fost mistuită de flăcări în incendiul de joi, nu avea aviz de securitate la incendiu.

Asta este concluzia la care au ajuns inspectorii ISU Dobrogea. Pentru că nu avea toate actele în regulă, iar instalația electrică avea numeroase improvizații, starețul a fost amendat.

Arhiepiscopia Tomisului susține că după tragedia de la Colectiv, le-a cerut tuturor celor ce conduc lăcașurile sfinte, să aibă autorizații de securitate la incediu.

Vineri, pompierii au anunțat că lăcașul de cult nu avea aviz și nici autorizație de incendiu, deși starețul era obligat să solicite aceste documente încă de la începutul construcției.

Ana-Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Constanța: Mănăstirea a ars în proporție de 80%, din fericire, colegii mei au reușit să salveze paraclisul, care se află în subsolul bisericii. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurt circuit. Mănăstirea nu avea nici aviz de securitate la incendiu, nici autorizație de securitate la incendiu."

Citește și
Incendiu manastire
Incendiu puternic la o mănăstire. Călugării au ieșit în siguranță
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Eugen Tănăsescu, preot, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului: „O să cercetăm și noi care era stadiul hârtiilor. Ei aveau obligația să aibă actele necesare legale, noi i-am informat. Regretăm pierderea acestui lăcaș de cult important și sperăm să putem să-l refacem în scurt timp. Am făcut o comisie de expertiză și vrem să refacem biserica respectivă.”

Reprezentanții Ahiepiscopiei susțin că mănăstirea dedicată Sfântului Apostol Filip a început să fie construită în 2005, iar biserica, în 2008.  Vineri, starețul mănăstirii a fost amendat de Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea cu 500 lei, pentru că instalația electrică avea tot felul de improvizații.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu la cea mai veche mănăstire ortodoxă din Ardeal, Rîmeţ
Incendiu la cea mai veche mănăstire ortodoxă din Ardeal, Rîmeţ

Pompieri din Cluj şi Alba încearcă de 3 ore să stingă un incendiu violent care a izbucnit la Mănăstirea Rîmeț din Alba. Ard chiliile măicuţelor, acesta a fost apelul pe care l-au primit pompierii la 112 puţin după ora 13, vineri.

Incendiu puternic la o mănăstire. Călugării au ieșit în siguranță
Incendiu puternic la o mănăstire. Călugării au ieșit în siguranță

Flăcări uriaşe au distrus o mănăstire din localitatea 23 de August, judeţul Constanţa. Incendiul a pornit de la acoperişul clădirii şi a cuprins în scurt timp şi chiliile.

Incendiu la manastirea Moreni. De la ce au pornit flacarile care au pus in pericol viata a 15 persoane
Incendiu la manastirea Moreni. De la ce au pornit flacarile care au pus in pericol viata a 15 persoane

A fost panica sambata seara la manastirea Moreni, la 30 km de municipiul Vaslui. Casa de oaspeti a fost cuprinsa de flacari, iar cele 15 persoane care se aflau inauntru au reusit sa iasa la timp tefere din cladire.

Incendiu puternic la o manastire din Tulcea. Doua chilii au ars din temelii: pompierii s-au luptat cu flacarile trei ore
Incendiu puternic la o manastire din Tulcea. Doua chilii au ars din temelii: pompierii s-au luptat cu flacarile trei ore

A fost panica marti la o manastire din comuna Murighiol, judetul Tulcea.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.