Managerul Spitalului Botoşani, reţinut de DNA. Ar fi primit sume între 5.000 şi 10.000 de lei pentru angajări

×
Codul embed a fost copiat

Monica Adăscăliţei, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Mavromati” Botoşani, a fost reţinută de procurorii DNA Suceava pentru două fapte de luare de mită şi trafic de influenţă.

Ea este suspectată că a primit de la trei persoane sume între 5.000 şi 10.000 de lei pentru a aproba angajarea unei persoane, transferul alteia şi a-şi exercita influenţa pentru încheierea unui contract de prestării de servicii medicale.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, miercuri, că în dosarul în care se fac cercetări privind comiterea, în perioada 2018-2023, de către funcţionari publici a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în contextul fraudării unor concursuri de promovare/ocupare a unor posturi şi al transferurilor de personal medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Mavromati” Botoşani, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 19 martie, a inculpatei Monica-Delia Adăscăliţei, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Mavromati” Botoşani, pentru luare de mită (două fapte) şi trafic de influenţă.

”În lunile octombrie şi decembrie 2023, inculpata Adăscăliţei Monica-Delia, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei - 10.000 lei, pentru:

- a aproba angajarea unei persoane în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani pe un post de medic cu competenţe limitate,

Citește și
Cătălin Cherecheș
Procesul socrilor lui Cătălin Cherecheş a fost amânat. Instanţa a stabilit următorul termen pentru 26 martie
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

- a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unităţi medicale din oraşul Săveni la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani,

- a-şi exercita o presupusă influenţă pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaţilor săi şi pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influenţa s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-şi activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată”, a arătat DNA.

Inculpatei Adăscăliţei Monica-Delia i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Miercuri, ea va fi prezentată Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost făcute percheziţii domiciliare în două locaţii din municipiul Botoşani, din care una era sediul unei instituţii publice.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Procuror din Dolj, suspectat că a luat mită în mod repetat. Și un polițist e anchetat pentru fapte de corupție
Procuror din Dolj, suspectat că a luat mită în mod repetat. Și un polițist e anchetat pentru fapte de corupție

Un procuror din judeţul Dolj, dar şi un polițist sunt cercetaţi într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni de corupţie.

Procesul socrilor lui Cătălin Cherecheş a fost amânat. Instanţa a stabilit următorul termen pentru 26 martie
Procesul socrilor lui Cătălin Cherecheş a fost amânat. Instanţa a stabilit următorul termen pentru 26 martie

Tribunalul Mureş a decis, joi, amânarea cauzei în care socrii fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, sunt inculpaţi pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită, motivul fiind depunerea înscrisurilor în circumstanţiere.

Medicul de la Spitalul Bălăceanca, prins în flagrant când primea mită, a fost reținut. Pe ce pusese „taxa” de 3.000 de lei
Medicul de la Spitalul Bălăceanca, prins în flagrant când primea mită, a fost reținut. Pe ce pusese „taxa” de 3.000 de lei

Descinderi la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca, din apropierea Bucureștiului. Polițiștii au prins un medic în timp ce primea mită. Și nu ar fi fost prima oară.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă