MAE: România este gata să sprijine un proces rapid de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO

NATO
Shutterstock

Şeful diplomaţiei române Bogdan Aurescu a apreciat, la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele NATO, desfăşurată la Berlin, nivelul înalt de sprijin public la acest moment pentru aderarea la Alianţă a Finlandei şi Suediei.

Ministrul Aurescu a arătat că România este gata să sprijine un proces rapid de aderare a celor două state.

Bogdan Aurescu a subliniat că, pentru România, este foarte importantă viitoarea contribuţie concretă a celor două state nordice la procesul de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic într-o manieră echilibrată, de la Marea Baltică la Marea Neagră, pe termen lung.

"Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat sâmbătă, 14 mai 2022, în prima zi a reuniunii informale a miniştrilor de externe din statele NATO, desfăşurată la Berlin în perioada 14-15 mai 2022, la discuţia miniştrilor aliaţi cu omologii din Finlanda şi Suedia, cu privire la perspectivele aderării la Alianţă celor două state. Cei doi miniştri de externe din Finlanda şi Suedia au informat aliaţii cu privire la stadiul şi perspectivele proceselor interne în derulare vizând depunerea candidaturilor pentru aderarea la NATO. Toti aliaţii - cu o singură excepţie - au exprimat fără rezerve sau condiţii sprijinul pentru aderarea rapidă a celor două state la NATO dacă cele două state vor depune, formal, cereri de aderare, care sunt de altfel aşteptate în perioada imediat următoare", precizează MAE.

Mesajul general transmis de aliaţi a fost acela de evidenţiere a sprijinului pentru politica „Uşilor Deschise" a NATO şi a importanţei acesteia, care derivă direct din Tratatul de la Washington din 1949. De asemenea, a fost evidenţiat nivelul ridicat al relaţiilor de parteneriat ale NATO cu Finlanda şi Suedia - în perspectiva unei decizii de aderare.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu a subliniat caracterul istoric al acestor discuţii şi a exprimat apreciere pentru interesul celor două state de a se alătura NATO, interes care demonstrează importanţa acordată de aceşti parteneri Alianţei şi rolului său determinant în asigurarea păcii şi securităţii în spaţiul euroatlantic, mai ales în actualul context securitar afectat de agresiunea ilegală a Rusiei contra Ucrainei.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat că România este un promotor activ al politicii de parteneriate a NATO, precum şi al politicii aliate a „Uşilor Deschise", evidenţiind valoarea adăugată şi contribuţia importantă pe linie securitară a Suediei şi Finlandei.

Astfel, ministrul Aurescu a subliniat că aderarea celor două state va duce la o Alianţă mai puternică, manifestată printr-o postură de descurajare mai eficientă şi de apărare consolidată.

Şeful diplomaţiei române a apreciat nivelul înalt de sprijin public la acest moment pentru aderarea la Alianţă în cele două state şi a arătat că România este gata să sprijine un proces rapid de aderare a Finlandei şi Suediei.

Bogdan Aurescu a subliniat că, pentru România, este foarte importantă viitoarea contribuţie concretă a celor două state nordice la procesul de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic într-o manieră echilibrată, de la Marea Baltică la Marea Neagră, pe termen lung.

Ministrul român de externe a menţionat, de asemenea, faptul că România consideră că este foarte necesară, mai ales în actualul context de securitate, menţinerea solidarităţii şi unităţii aliate, exprimând speranţa că orice divergenţe actuale privind candidaturile celor două state sunt temporare şi pot să fie rezolvate prin dialog direct între statul aliat interesat şi cei doi candidaţi, în cel mai scurt timp posibil, inclusiv cu sprijinul celorlalte state membre.

Reuniunea informală ministerială de externe a NATO de la Berlin continuă duminică, fiind programate două sesiuni distincte, prima pe temele de actualitate şi interes sporit pentru NATO, cu accent pe politica NATO a "Uşilor Deschise", războiul din Ucraina şi implicaţiile sale pentru securitatea euroatlantică. A doua sesiune va fi dedicată pregătirii Summitului NATO de la Madrid, din 28–30 iunie 2022, în special privind negocierea viitorului Concept Strategic al NATO, care va fi adoptat de liderii aliaţi cu acel prilej.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO
Descoperire de 5 milioane de euro în Portul Constanţa. Ce au găsit poliţiştii de frontieră în patru containere. FOTO

Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, au fost descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa, au anunţat poliţiştii de frontieră.

Tornadă filmată pe un lac din Cluj. Care a fost cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în România
Tornadă filmată pe un lac din Cluj. Care a fost cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în România

În Cluj, mai mulți oameni au fost în pericol după ce au filmat cu telefoanele formarea unei tornade, pe lacul Mărtinești, zonă aflată sub mai multe avertizări de vreme severă.  

Precizările IPJ Brăila în cazul femeii decedate care a sunat la 112 și nu a fost găsită de polițiști
Precizările IPJ Brăila în cazul femeii decedate care a sunat la 112 și nu a fost găsită de polițiști

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a demarat o verificare internă în cazul femeii care a fost găsită marţi decedată în locuinţa sa din localitatea Mircea Vodă, la aproximativ 24 de ore după ce a sunat la 112.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.