MAE: Alți zece cetăţeni români au fost îmbarcaţi în vederea repatrierii din Turcia. Eforturi pentru repatrierea altor zece

MAE
Inquam Photos / George Calin

Zece cetăţeni români au fost îmbarcaţi, miercuri, în vederea repatrierii din Turcia, prin intermediul unor noi zboruri umanitare MApN. Cetăţenii români vor ajunge în ţară în cusul nopţii.

 

Astfel, trei cetăţeni români, o mamă şi doi copii, au fost îmbarcaţi în vederea repatrierii într-o aeronavă militară română de pe Aeroportul din Adana, aeronava efectuând ulterior şi o escală pe Aeroportul din Malatya, de unde a mai preluat alţi şapte cetăţeni români, studenţi Erasmus, aflaţi într-o zonă puternic afectată în urma seismelor”, a transmis, miercuri seară, MAE, conform News.ro.

Sursa citată precizează că aceştia se adaugă celor 21 cetăţeni români repatriaţi la data de 6 februarie, respectiv la data de 7 februarie.

Astfel, până în prezent, cu ajutorul zborurilor umanitare MApN, au fost repatriaţi 31 de cetăţeni români şi doi cetăţeni polonezi. Alţi 5 cetăţeni români s-au repatriat, inclusiv cu asistenţa Ambasadei de la Ankara, cu un zbor de linie în cursul acestei zile”, a mai transmis MAE.

Instituţia menţionează că, inclusiv în urma demersurilor efectuate de către reprezentanţii Ambasadei României la Ankara pe lângă autorităţile române competente, aeronava militară care avea ca destinaţie iniţială oraşul Adana a făcut o escală la Malatya, pentru preluarea grupului de studenţi români. Totodată, ca urmare a demersurilor Ambasadei României la Ankara, un voluntar de cetăţenie română a asigurat sprijinul necesar deplasării studenţilor la aeroportul din Malatya.

Citește și
Riscuri majore și în România, la un cutremur. Rețelele de gaze pot produce explozii și incendii. Avertismentul experților
Riscuri majore și în România, la un cutremur. Rețelele de gaze pot produce explozii și incendii. Avertismentul experților
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

MAE menţionează că misiunea diplomatică a României la Ankara menţine, în continuare, legătura cu alţi 10 cetăţeni români care şi-au exprimat dorinţa de a se repatria, dar se află la distanţă mare de aeroporturile Adana şi Malatya, continuând eforturile de identificare de soluţii de repatriere pentru aceştia, respectiv cu alţi 36 de cetăţeni români, care au contactat misiunea diplomatică cu diverse solicitări, dar care nu au cerut sprijin pentru repatriere. De asemenea, reprezentanţii Ambasadei României la Ankara continuă dialogul cu autorităţile turce şi române competente”, a mai precizat MAE.

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români aflaţi în zonele afectate de cutremur de a se informa din surse oficiale despre evoluţia situaţiei de la faţa locului şi de a respecta instrucţiunile autorităţilor turce.

De asemenea, MAE reaminteşte faptul că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 şi +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Totodată, cetăţenii români au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al secţiei consulare de la Ankara: +90.532.318.1726.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mamma mia, Drăgușin! După Napoli și Tottenham, încă un club uriaș e gata să spargă pușculița pentru român
Mamma mia, Drăgușin! După Napoli și Tottenham, încă un club uriaș e gata să spargă pușculița pentru român
Riscuri majore și în România, la un cutremur. Rețelele de gaze pot produce explozii și incendii. Avertismentul experților
Riscuri majore și în România, la un cutremur. Rețelele de gaze pot produce explozii și incendii. Avertismentul experților

În fața unui dezastru ca cel din Turcia, România ar fi expusă și unor riscuri majore de explozii sau incendii.

Salvatorii români trimiși în Turcia au început operațiunile în zonele grav afectate. Au scos de sub dărâmături trei persoane
Salvatorii români trimiși în Turcia au început operațiunile în zonele grav afectate. Au scos de sub dărâmături trei persoane

Românii trimiși în Turcia au reușit să scoată de sub dărâmături trei supraviețuitori. Și cum următoarele ore sunt vitale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonele afectate încă o echipă de specialiști.

O româncă stabilită în Turcia, mărturii sfâșietoare după ce a supraviețuit cutremurului: „Pereții se apropiau unul de altul”
O româncă stabilită în Turcia, mărturii sfâșietoare după ce a supraviețuit cutremurului: „Pereții se apropiau unul de altul”

Pe lângă toată disperarea şi neputinţa, şi frigul îi pune la grea încercare pe oamenii din regiunile devastate de cutremure. Cei care au scăpat, duc în continuare o luptă pentru supravieţuire.

Turcia și Siria își plâng morții, peste 11.700. Revolta oamenilor flămânzi și împietriți de durere, revărsată pe guvern
Turcia și Siria își plâng morții, peste 11.700. Revolta oamenilor flămânzi și împietriți de durere, revărsată pe guvern

Turcia și Siria își plâng morții, peste 11.700 deja, însă după lacrimile de spaimă și durere, începe să își facă loc furia.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă