Litoralul românesc este încă plin de turiști. Este perioada în care peștele din Marea Neagră este extrem de gustos

×
Codul embed a fost copiat

Deși suntem aproape de finalul lunii septembrie, iar temperaturile nu sunt foarte ridicate, litoralul rămâne un miraj.    

Chiar dacă apa are doar 15 grade, românii continuă să meargă la mare. Vor să mănânce la cherhana deliciosul chefal, zargan, lufar, și, de ce nu, calcan.

Bucățile mari de calcan, buchetele generoase de zargan, fileurile de pălămidă și lufar, dar și rapanele date prin sare grunjoasă au sfârâit pe plită, cât a fost ziua de lungă.

Perioada în care peștele din Marea Neagră este cel mai gustos

Afară, pe terasa cherhanalei, sunt cel puțin 100 de oameni care așteaptă să se bucure de toate aceste preparate. Este perioada în care peștele de Marea Neagră este cel mai gustos.

Chef Sorin: „Marea a început să ne ofere și specialitățile ei de sezon”.

Citește și
litoral septembrie
Vreme frumoasă pe litoral, la mijloc de septembrie. Prețurile au scăzut cu până la 80%
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Ce mâncăm în perioada aceasta?

Chef Sorin: „E perioada chefalului, a apărut zărganul, lufarul”.

Bucătar la grătar: „Avem două porții de calcan la plită și un file de chefal fript la plită, la foc moderat, stropit cu lămâie și mult mujdei de usturoi și roșii”.

Se lucrează fără pauză astfel încât să nu rămână nimeni flămând.

Turist: „Noi am venit să mâncăm pește”.

Turist: „Am venit și pentru mare, am venit și pentru pește. Noi la Sibiu chiar nu avem ocazia să mâncăm peștele pe care-l mâncăm aici”.

Cei mai mulți au bătut drumul tocmai pentru o astfel de experiență.

Turist: Auzim valurile mării, de acolo de unde ne vine peștele. Am înteles că tot peștele este din Marea Neagră”.

Turist: ,,Am mâncat un caras deosebit din lacul alăturat”.

Drumul lejer și ofertele bune la cazare din această perioadă îi conving pe mulți să stea macar o noapte.

Alexandra Bedregeanu, manager hotel: „Suntem în proporție de 60-70% ocupați. Avem oferte destul de atractive și avantajoase. Pleacă de la 239 de lei de persoană pe zi, pachet cu pensiune completă”.

Turist: ,,E cald, e bine. Marea este curată”.

Reporter: Ați încercat și apa?

Turist: „Da, puțin cam rece dar merge”.

Turist: „E bună. Pentru sfârșit de septembrie foarte bună. Vremea e caldă, tocmai bună de o baie”.

Dacă vă este dor de valuri, trebuie să știți că sunt hoteluri deschise în toate stațiunile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turiștii se bucură de ultimele zile cu soare pe litoral. Cherhanalele și plajele au fost pline
Turiștii se bucură de ultimele zile cu soare pe litoral. Cherhanalele și plajele au fost pline

A fost o zi că de vară pe litoral, iar mii de turiști s-au bucurat de vremea frumoasă de la malul mării.

Vreme frumoasă pe litoral, la mijloc de septembrie. Prețurile au scăzut cu până la 80%
Vreme frumoasă pe litoral, la mijloc de septembrie. Prețurile au scăzut cu până la 80%

Vineri fost o zi superbă, de vară târzie, pe litoral, unde peste 17.000 de turiști s-au bucurat de un soare generos, o mare caldă, cu apă limpede și nisip auriu.

Cât costă cazarea pe litoral în septembrie. Turistă: „Preţurile sunt undeva cu 60-70% mai mici”
Cât costă cazarea pe litoral în septembrie. Turistă: „Preţurile sunt undeva cu 60-70% mai mici”

După o sâmbătă mohorâtă cu o mare agitată şi un vânt care a pustiit plajele, duminică s-a arătat iarăşi soarele prin staţiuni, unde încă sunt în vacanţa mii de oameni.

Aglomerație în stațiunile cu apă termală, în ultimul weekend de vacanță
Aglomerație în stațiunile cu apă termală, în ultimul weekend de vacanță

A fost mare înghesuială în stațiunile cu apă termală. Spre deosebire de litoral, la Băile Felix nu a contat că afară erau doar 17 grade, pentru că apa caldă din bazine a făcut că frigul să fie uitat.

Cod galben şi portocaliu de furtuni, în mai multe județe. Pe litoral va ploua torențial
Cod galben şi portocaliu de furtuni, în mai multe județe. Pe litoral va ploua torențial

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben şi una cod portocaliu pentru Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei. Vor fi ploi abundente şi intensificări ale vântului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.