Jumătate de ţară este sub cod galben şi portocaliu de vreme rea. Balconul unei case, distrus

×
Codul embed a fost copiat

După temperaturi care au depăşit 35 de grade Celsius, mai bine de jumătate de ţară este sub cod galben şi portocaliu de vreme rea.

Deja o furtună puternică a măturat, miercuri dimineaţă, judeţul Bistriţa-Năsăud, iar în oraş mai mulţi copaci s-au prăbuşit peste maşini. Şi balconul unei case a fost distrus de un arbore smuls de vijelia puternică, iar bucăţile mari de grindină au afectat culturile de pe câmp.

Furtuna a început puţin după ora 7 dimineaţa în Bistriţa şi în doar jumătate de oră a măturat totul în cale. Vântul a suflat cu putere, iar mai mulţi copaci au căzut peste maşinile parcate pe marginea drumului.

Şi proprietarul unei case care era plecat a fost anunţat de vecini că un copac i-a distrus balconul.

Tot în Bistriţa mai multe străzi au fost inundate. Probleme au fost şi în oraşul Năsăud, unde oamenii au rămas fără curent electric. Pentru o jumătate de oră a fost cod roşu de ploi puternice şi în trei localităţi din judeţul Mureş.

Citește și
inundatii romania, mehedinti, moldova, viituri, pompieri,
Cod galben de inundaţii, până vineri la prânz. Ce zone sunt vizate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De asemenea, centrul şi sud-estul ţării inclusiv Capitala, sunt sub cod portocaliu de vijelii, ploi torenţiale şi grindina până la noapte.

Avertizări cod galben și cod portocaliu de furtuni

 

Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de furtuni, valabile până joi, la ora 10.00. Sunt posibile ploi torenţiale ce pot cumula şi 70 de litri pe metru pătrat, grindină de mari dimensiuni şi descărcări electrice.

Potrivit meteorologilor, de miercuri până joi la ora 3.00, este cod galben în sudul, sud-estul şi local în centrul şi estul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, în regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării şi disconfortul termic se va menţine accentuat.

Totodată, este cod portocaliu în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Vrancea, Galaţi, Braşov, Covasna, Harghita, Constanţa, Tulcea, precum şi municipiul Bucureşti şi în zona de munte a judeţelor Mureş şi Bacău.

”Vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80...100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii şi mari, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50...70 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul ţării şi la munte, iar după-amiaza şi în prima parte a nopţii, mai ales în sud-est”, au mai transmis meteorologii.

Codul portocaliu este valabil tot până joi, la ora 3.00.

Ulterior, joi, între orele 3.00 şi 10.00, va mai fi cod galben în sud-estul şi local în sudul ţării.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Atenționare meteo. Cod galben de ploi torențiale și vijelii, în 14 județe
Atenționare meteo. Cod galben de ploi torențiale și vijelii, în 14 județe

Meteorologii au emis un Cod galben de vijelii pentru 14 judeţe din jumătatea de nord a ţării unde, pe parcursul zilei de marţi, instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

Cod galben de inundaţii, până vineri la prânz. Ce zone sunt vizate
Cod galben de inundaţii, până vineri la prânz. Ce zone sunt vizate

Hidrologii au instituit joi un Cod galben vizând posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiş şi Caraş Severin.

Avertizare de vreme severă. Cod portocaliu de furtuni în 25 de judeţe până vineri
Avertizare de vreme severă. Cod portocaliu de furtuni în 25 de judeţe până vineri

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtuni și cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în mai mult de jumătate dintre judeţele ţării, până vineri dimineaţă.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.